Apare o nouă asociație pentru salvarea drumurilor din județ

1infrastructura

Dimensiune font:

| 23-05-2022 15:59

 * proiectele de infrastructură rutieră ar putea fi salvate prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Iași Infrastructură”*nouă unități administrativ-teritoriale din județ și-au exprimat, în scris, disponibilitatea de a face parte din asociație, care are deja în plan lucrări în valoare de peste 147 milioane euro * printre proiectele vizate se află și modernizarea drumului Vaslui - Iaşi - A8, cu un cost estimat la 85,9 mililioane euro, investiție care s-ar putea realiza în colaborare cu CJ Vaslui


Proiectele de investiții în infrastructura rutieră sunt foarte importante pentru dezvoltarea unei regiuni, motiv pentru care Consiliul Județean Iași, împreună cu nouă unități administrativ-teritoriale au pus la punct detaliile înființării Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Iași Infrastructură”. Această entitate juridică ar urma să fie puntea de legătură între autoritățile locale și administrative, mediul de afaceri privat și administrațiile publice din județele învecinate pentru a putea accesa fonduri destinate proiectelor de modernizare a drumurilor județene. Astfel, județul Iaşi, prin Consiliul Județean, în calitate de membru fondator, a demarat deja procedura de înființare a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Iași Infrastructură”, un prim pas în acest sens fiind dovada disponibilității denumirii emisă de Ministerul Justiției.

Deja, unitățile administrativ-teritoriale din Miroslava, Podu Iloaiei, Aroneanu, Golăeşti, Deleni, Tomeşti, Scobinti, Hârlău și Iaşi și-au exprimat în scris intenția de a face parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Iași Infrastructură”. Tot ceea ce înseamnă parte legislativă, organigramă și statut funcțional vor fi votate în plenul Consiliului Județean, săptămâna aceasta.

Principalele obiecte de investiții pe care Asociația îşi propune să le realizeze în următorii ani sunt varianta de ocolire Hîrlău, care are o lungime estimată 5,2 kilometri, cu un cost estimat 17,8 mililoane de euro, un drum nou de legătură la reţeaua primară A8 - Leţcani Vest - Centură Iași, cu o lungime estimată 8,8 km. Costul estimat pentru acest proiect este de 43,7 milioane de euro. Tot prin intermediul asociației se dorește modernizarea şi creşterea siguranţei pentru sectorul de drum Vaslui - Iaşi - A8, proiect care are o lungime estimată de 85,9 kilometri, cu un cost estimat la 85,9 mililioane de euro, investiție care s-ar putea realiza în colaborare cu Consiliul Judeţean Vaslui.

Autoritățile și-au reamintit de parteneriatul public-privat

Cele nouă UAT-uri care se vor asocia în cadrul Asociaţiei vor contribui la realizarea unui plan de dezvoltare, a unor mecanisme de pregătire şi execuţie a proiectelor de investiţii în infrastructura de transport de interes strategic pentru dezvoltarea economică şi socială a unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Iaşi.

Autoritățile speră ca prin intermediul asociației și a proiectelor de investiții să  îmbunătățească interconectivităţii unitaţilor administrativ teritoriale membre la o infrastructură de transport, modernă. „Asociaţii declară că interesul comun ce stă la baza constituirii Asociaţiei este interesul general al locuitorilor de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale membre, pentru o dezvoltare durabilă economică, precum şi creşterea capacităţii de atragere a fondurilor pentru finanţarea investiţiilor necesare în dezvoltarea infrastructurii în transport rutier, imbunătăţind calitatea vieţii locuitorilor încheierea de parteneriate şi acorduri de implementare pentru realizarea unor proiecte de investiţii în infrastructura de transport cu instituţii şi autotităţi cu competenţe conferite de legislaţia naţională in vigoare”, se arată în documente.

Autoritățile mai speră că prin intermediul asociației să se poată dezvolta parteneriatul public-privat, care va duce la posibilitatea accesării diverselor surse de finanţare natională şi internaţională, așa cum sunt fondurile nerambursabile alocate în cadrul Programelor Operaţionale finantațe. Ruxandra CAȘU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:39

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Gripa provoacă îngrijorare în spitalele ieșene
07/01/2025 21:34

În ciuda temperaturilor ridicate din această perioadă, specifice primăverii sau toamnei, tot mai mulţi ieşeni ajung la spital cu infecţii respiratorii. Medicii UPU şi cei de la Infecţioase atrag a ...

Zeci de copii mutilați pe viață, la Iași. Medicii cer autorităților interzicerea petardelor
07/01/2025 21:33

 * 30 de copii au ajuns in ultimele zile la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iasi cu răni grave cauzate de folosirea petardelor * dintre acestia, mai bine de jumătate au rămas mutilati pe v ...

Noi reguli la Serviciul de stare civilă Iași
07/01/2025 21:25

* incepand cu data de 8 ianuarie 2025, activitatea de lucru cu publicul a Serviciului de stare civilă Iasi se reorganizează in totalitate, accesul la serviciile institutiei urmand a se face doar pe bază de p ...

„Ceea ce vedem e doar un început de austeritate”
07/01/2025 20:18

- Domnule profesor, cum evaluati impactul măsurilor de austeritate asupra performantei organizatiilor publice si private din Romania? Există modalităti prin care managerii pot atenua efectele negative? - I ...

Incendiu violent într-un bloc din Vaslui. Mai multe persoane au fost evacuate
06/01/2025 20:16

Pompierii militari din Vaslui au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit intr-o garsonieră, 16 persoane fiind evacuate. "Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă s ...

Teatrul Luceafărul Iași - Primul spectator din 2025
06/01/2025 19:25

2025 este un an cu o semnificatie specială pentru Teatrul Luceafărul Iasi, care aniversează 75 de ani de existentă. ”Înfiintat la 1 Martie 1950, in formula Teatrul de Păpusi de Stat Iasi, mai i ...

FOTO - Cu portbagajele pline, la Mitropolie. Masă mare în parcarea de la Teatru
06/01/2025 15:19

Este arhicunoscut faptul că in Iasi există mai multe comunităti de romi. An de an, in ziua de Boboteaza acestia vin cu toată familia la Mitropolie, pentru a lua parte la slujbă, de unde iau sticle cu aghia ...

3.000 de oameni au mers la Mitropolie, de Bobotează. Mitropolitul, absent
06/01/2025 15:05

Gerul Bobotezei nu s-a simtit anul acesta la Iasi, dar asta nu a făcut ca numărul celor care au participat la slujba din ziua de Bobotează, de la Mitropolie, să fie mai mare. 3.000 de oameni au fost in tota ...

  Boboteaza – Arătarea Domnului și taina înnoirii spirituale
06/01/2025 11:12

Pe 6 ianuarie, crestinii din intreaga lume celebrează Boboteaza, o sărbătoare incărcată de spiritualitate, traditii si simboluri. Cunoscută si sub denumirile de „Arătarea Domnului” sau &bdquo ...

Petardele au băgat în spital 18 copii, în doar o săptămână
06/01/2025 09:15

18 copii au ajuns, in ultimele şase zile, la Spitalul pentru copii ‘Sf. Maria’ din Iaşi, după ce au suferit răni sau arsuri din cauza petardelor. ‘De pe 30 decembrie 2024 şi pană in pre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei