Zeci de copii mutilați pe viață, la Iași. Medicii cer autorităților interzicerea petardelor
Dimensiune font:
* 30 de copii au ajuns în ultimele zile la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași cu răni grave cauzate de folosirea petardelor * dintre aceștia, mai bine de jumătate au rămas mutilați pe viață * cazurile nu sunt mai multe decât în anii trecuți, dar sunt mult mai grave * în urmă cu câteva zile, un băiat de 12 ani a ajuns la spital cu mâna și față distruse după ce a turnat benzină pe o petardă aprinsă
Statistică îngrijorătoare la Spitalul Clinic de Copii „Sf.Maria”, din Iași. Medicii spun că numărul cazurilor grave, cu mutilări pe viață, înregistrate în rândul copiilor care au folosit petarde este mai mare ca niciodată. Cea mai mică victima are doar 7 ani. Medicii ieșeni vor chiar să ceară autorităților să interzică folosirea petardelor.
30 de copii au ajuns în ultimele zile la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași cu răni grave cauzate de folosirea petardelor. Dintre aceștia, mai bine de jumătate au rămas mutilați pe viață. „Începând cu data de 24 decembrie 2024, în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului nostru s-au înregistrat 30 de pacienți care aveau leziuni traumatice din cauza exploziei petardelor. Aceste leziuni au fost în general de tip arsuri, dar au fost leziuni și la nivelul masei musculare și cel osos. De cele mai multe ori, pacienții prezentau leziuni la nivelul mâinilor, dar au avut, asociat, și leziuni cranio-faciale. Leziunile mutilante au fost prezente la nivelul mâinilor la jumătate dintre acești pacienți”, a spus dr. Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de pediatrie din Iași.
Avertismentele nu sunt luate în serios
Medicii vor să ceară măsuri drastice privind folosirea acestor materiale pirotehnice. Viața micuților a fost pusă în periculos și mulți și-au pierdut funcționalitatea mâinilor din cauza acestor accidente. „Din păcate, deși s-au tot prezentat problemele determinate de aceste petarde - noi, ca instituție care acordăm îngrijiri medicale, am postat pe pagina spitalului încă de dinainte de sărbători riscurile la care se expun copiii prin utilizarea acestor petarde, cazurile au continuat să vină și au fost destul de grave. Aceste leziuni mutilante au determinat spitalizarea îndelungată a pacienților, iar în evoluție lucrurile nu vor fi așa cum trebuie. Părerea tuturor colegilor, de comun acord, este că degeaba prezentăm cazurile în presă, și că trebuie luate măsuri drastice, anume interzicerea comercializării acestor petarde. Sunt copii care au avut leziuni mutilante la nivelul mâinilor, au rămas fără degete, au rămas fără țesut muscular sau osos”, a mai precizat medicul ieșean.
Cel mai mic pacient are doar 7 ani
Copiii ajunși la spital au, în general, vârsta de peste 11 ani, dar au fost două cazuri de pacienți 7 si 8 ani. Cei mai mulți sunt, însî, adolescenți cu vârsta cuprinsă între 11 și 18 ani. „Având atât cazuistică și pozele acestor copii, vom face adresă către forurile care răspund de aceste situații pentru a lua măsuri. Ne este teamă că până la Crăciunul viitor lucrurile se uită, dar noi vom face aceste demersuri și vom încerca din nou, în decembrie 2025, să reluăm toate aceste discuții tocmai pentru a nu se întâmpla sau repeta aceste evenimente. În fiecare an ne așteptăm de sărbători la cazuri din acestea. Educația copiilor și părinților este esențială, dar nu este suficientă. De aceea, mergem pe ideea că ar trebui să fie interzisă efectiv comercializarea petardelor. Cred ca sunt mai multe instituții care ar trebui să își facă treaba. Și noi, și poliția și politicienii...”, explică dr Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de pediatrie din Iași.
Cazurile nu sunt mai multe ca în anii trecuți, dar sunt mult mai grave.
În urmă cu câteva zile, un băiat de 12 ani a ajuns cu mâna și față distruse după ce a turnat benzină pe o petardă aprinsă.
În Germania, de exemplu, autoritățile iau în calcul interzicerea materialelor pirotehnice după ce 5 persoane au murit în noaptea dintre ani din cauza lor.
Maria STANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau