Aproape 300 de profesori vor primi gradație de merit
Dimensiune font:
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași a publicat lista nominală aprobată în acest an pe site-ul oficial. În total, anul acesta au fost 393 de solicitări pentru gradațiile de merit ce vor fi oferite în anii 2024-2029. Inițial, ISJ Iași a anunțat că vor fi acordate doar 286.
Angajații din învățământul preuniversitar „admiși” pentru gradația de merit, în urma evaluării, vor primi 25% în plus la salariu, timp de 5 ani. Potrivit documentului publicat de ISJ Iași, în cazul anumitor categorii de personal, numărul gradațiilor de merit îl depășește pe cel anunțat inițial: profesor limba română (22 în loc de 20), profesor limba engleză (11 în loc de 10), profesor limba franceză (10 în loc de 9), profesor limba germană (2 în loc de 1), profesor fizică (9 în loc de 8), profesor biologie (7 în loc de 6), profesor geografie (6 în loc de 5), personal de la Palatul și Cluburile copiilor (4 în loc de 3), învățător/profesor pentru învățământul primar (52 în loc de 50), personalul didactic din Centrul de Resurse și Asistență Educațională Iași (5 în loc de 4), profesor învățământ special (16 în loc de 15), administrator financiar (5 în loc de 3), administrator patrimoniu (3 în loc de 2), secretar (5 în loc de 3).
În cazul altora, vor fi oferite mai puține gradații de merit decât au fost anunțate inițial de ISJ Iași, în luna mai a acestui an, din cauza numărului scăzut de solicitări. De exemplu, la matematică sunt 16 gradații de merit în loc de 20, la informatică sunt 5 în loc de 6, pentru personalul didactic de conducere, îndrumare și control vor fi oferite 11 gradații de merit în loc de 16, iar la învățământul tehnic sunt 18 în loc de 20.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau