Atelierele Colegiului „Gheorghe Asachi”, modernizate cu fonduri europene
Dimensiune font:
* vor fi reabilitate două clădiri de ateliere din campusul Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”, scoase în prezent din uz din cauza stării tehnice improprii
Primăria Municipiului Iaşi a finalizat evaluarea tehnică şi financiară, iar primarul Mihai Chirica va semna contractul de lucrări aferente unui nou proiect cu finanţare europeană: „Modernizare campus şcolar tehnic în Municipiul Iaşi - Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi”. Licitaţia a atras o singură ofertă, din partea firmei Stasform Consult SRL Vaslui, iar contractul va fi semnat contra unei sume de 3.714.403,39 lei, fără TVA (4.420.140,03 lei, fără TVA).
Lucrările vor consta în modernizarea a două clădiri de ateliere din campusul Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi”, scoase în prezent din uz din cauza stării tehnice improprii. Prin consolidare, reabilitare, modernizare şi dotare, cele două clădiri vor putea asigura spaţiile necesare pentru laboratoare / ateliere, dar şi pentru săli de curs.
Valoarea totală a proiectului este de 7.392.942,93 lei, inclusiv TVA. Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni, din care 20 de luni reprezintă durata de execuţie a proiectului.
Finanţarea obiectivului se va face prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 - Axa Prioritară 4 - Obiectivul specific 4.5 „Creşterea calităţii infrastructurii educaţionale relevante pentru piaţa forţei de muncă”. Andrei RUSU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau