Atelierele FILIT au ajuns la ediția a zecea
Dimensiune font:
În anul 2024, prin proiectul cultural Atelierele FILIT pentru traducători, organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, 15 traducători din limba română într-o limbă străină vor fi susținuți în dezvoltarea competențelor profesionale.
Atelierele FILIT pentru traducători vor fi găzduite de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu în perioada 1-8 septembrie 2024. Întâlnirile includ mese rotunde consacrate traducerii literare și prelegeri cu invitați din mediul cultural și academic. O sesiune de lucru va fi aplicată pe traducerea poeziei eminesciene „Melancolie”.
Traducătorii vor beneficia de cazare, decontul transportului pe teritoriul României şi o sumă forfetară asigurată de MNLR Iași (primii 10 clasați) și de Memorialul Ipoteşti (următorii 5 clasați). De asemenea, pentru a încuraja colaborarea între traducători şi scriitori, autorilor români interesaţi să se deplaseze la Ipotești li se asigură cazarea, în limita locurilor disponibile. Participanţii vor fi cazaţi la popasul turistic „Floare Albastră”, construit în apropierea casei memoriale „Mihai Eminescu” şi a bisericuţei familiei Eminovici de la Ipotești, jud. Botoșani.
Termenul de predare a traducerilor realizate (fragmentul propus dintr-un autor român și un text din creația eminesciană) în cadrul proiectului cultural Atelierele FILIT pentru traducători este 20 octombrie 2024. Beneficiarii rezidenței au obligația să acorde Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi şi Memorialului Ipoteşti drept neexclusiv de publicare pentru textele traduse (textele de proză/dramaturgie vor avea min. 18.000 de semne cu spații, iar textele poetice, min. 9.000 de semne). De asemenea, în momentul publicării traducerii, aceştia trebuie să menţioneze faptul că textul a fost tradus cu sprijinul Atelierelor FILIT pentru traducători, desfăşurate la Ipoteşti. O atenţie sporită va fi acordată proiectelor legate de scriitorii din reţeaua muzeelor literare ieşene, respectiv de Memorialul Ipoteşti.
Perioada de înscriere este 2-21 iulie 2024. Înscrierile se pot face la adresa atelierelefilit@gmail.com. Evaluarea dosarelor se va realiza în perioada 22-25 iulie 2024, iar rezultatele vor fi comunicate în data de 26 iulie 2024.
Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarea documentaţie în limba română:
• formular de înscriere completat, disponibil pe site-urile www.muzeulliteraturiiiasi.ro, www.filit-iasi.ro și www.eminescuipotesti.ro sau la cerere, pe paginile de Facebook ale MNLR Iași, FILIT sau Memorialului Ipotești;
• prezentarea pe scurt a proiectului de traducere (maximum 2.000 de semne) și expunerea motivelor de a participa la Atelierele FILIT pentru traducători;
• CV cu accent pe activitatea de traducere.
Proiectul cultural Atelierele FILIT pentru traducători a fost dezvoltat în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT pentru a susține infrastructura culturală și a crea un cadru de întâlnire profesională între traducători. Anul acesta, atelierele fac parte dintre activitățile desfășurate în cadrul programului UNESCO „Iași. City of Literature”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau