Bătaia dintre un fochist şi un poliţist s-a soldat cu înfrângerea amândurora
Dimensiune font:
* combatanţii au fost inculpaţi şi urmează a fi judecaţi, civilul pentru ultraj, iar omul în uniformă, pentru purtare abuzivă * totodată, ei sunt şi părţile vătămate din dosar
Vali N., de ocupaţie fochist, este cunoscut drept unul din bătăuşii de top ai întregii comune Răducăneni, nu doar al satului Bohotin, acolo unde domiciliază. Până la confruntarea cu agentul de poliţie Ramon O., scăpase însă de problemele penale. Fie prin retragerea plângerii adversarului, fie prin soluţia de renunţare la urmărirea penală. Din nefericire pentru el, de data asta a fost mai ambiţios decât trebuie, atribut ce ar putea să-l coste privarea de libertate. La fel stau lucrurile şi în ce-l priveşte pe Ramon.
În seara de 11 decembrie 2022, cei doi s-au bătut „parte-n parte” în faţa unui bar din localitate. Camerele de supraveghere au înregistrat întreaga confruntare, soldată cu victoria la puncte a poliţistului. Primul care a dat cu pumnul a fost fochistul. Spre ghinionul lui, n-a lovit destul de puternic pentru a-l dezechilibra pe Ramon. Acesta din urmă a ripostat printr-o rafală de pumni, administrată cu măiestria unui boxeur profesionist. După câteva minute de luptă, Vali şi Ramon au fost despărţiţi de către martorii oculari ai evenimentului, a fost chemată câte o ambulanţă pentru fiecare luptător, poliţistul a ajuns la UPU „Sf.Spiridon”, unde a stat o singură noapte, în timp ce fochistul a avut ceva mai mult de tras. Două săptămâni la Neuro.
În loc s-o dea la pace şi s-o lase cum a căzut, cei doi protagonişti au dovedit o ambiţie stupidă, care i-a băgat n bucluc. Şi-au scos certificate medico-legale, apoi au făcut plângeri penale unul împotriva celuilalt şi reciproc.
Iniţial, cazul a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, procurorul de caz a finalizat rechizitoriul în data de 31 ianuarie a.c., dar, şase luni mai târziu, speţa a fost declinată către Judecătoria Răducăneni. Vali e inclpat pentru altraj, iar Ramon pentru purtare abuzivă. Tot ei sunt şi părţile vătămate din dosar. Care dosar a trecut, vineri, 20 septembrie, de camera preliminară. S-a dispus începerea judecăţii şi urmează să se stabilească primul termen al procesului. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau