Infecțiile respiratorii colapsează spitalele

1gripa

Dimensiune font:

| 09-01-2025 20:48

Conform celui mai recent raport al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași, în săptămâna 30 decembrie 2024 – 5 ianuarie 2025 a fost înregistrată o reducere destul de modestă a numărului total de cazuri de infecții virale ale căilor respiratorii superioare (IACRS), însă spitalizările asociate acestor afecțiuni au înregistrat o creștere notabilă.

Din numărul total al cazurilor a scăzut la 1.239, cu aproximativ 47,69% mai puțin față de săptămâna precedentă. Cu toate acestea, internările au crescut la 316, marcând un avans de 16,6%.

Cea mai mare presiune asupra sistemului de sănătate a fost generată de pneumonii și gripă. Din cele 1.239 cazuri, 833 sunt infecţii virale ale căilor respiratorii superioare, 326 sunt pneumonii şi doar 80 de cazuri de gripă. „În intervalul de timp menţionat s-au înregistrat două cazuri de gripă A confirmată prin test RT-PCR, şi nu au fost decese”, spune Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi.

Raportul epidemiologic indică faptul că incidența cea mai mare pentru pneumonii și IACRS se regăsește în rândul copiilor cu vârste între 5 și 14 ani, în timp ce gripa și IACRS au avut un impact mai mare asupra grupului de vârstă 15 - 49 de ani.

De asemenea, în aceeaşi perioadă au fost raportate 316 internări, reprezentând 25,50 la sută din totalul de cazuri, cu 45 mai multe comparativ cu ultima săptămână din 2024. Au fost 152 infecţii virale ale căilor respiratorii superioare, 111 pneumonii şi 53 de cazuri de gripă internate.

Autorităţile sanitare raportează totodată un progres în ceea ce priveşte campania de vaccinare. De la începutul campaniei de vaccinare, în septembrie 2024, până la data de 9 ianuarie 2025, au fost vaccinate 56.733 persoane, din care 54.929 au beneficiat de vaccin antigripal compensat 100% sau 50%, pe baza reţetelor eliberate de  medicul de familie sau medicul specialist, cu care s-au prezentat la farmaciile aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar restul de 1804 au beneficiat de vaccin prin achiziţie proprie de la aceste farmacii.

Creșterea internărilor ridică întrebări legate de capacitatea de sănătate a gestionării cazurilor severe în următoarele săptămâni, în condițiile în care sezonul rece continuă. Autoritățile încurajează populația să se vaccineze și să respecte măsurile de prevenție, în special pentru grupele de vârstă vulnerabilă. Această situație subliniază complexitatea gestionării afecțiunilor respiratorii sezoniere și necesită unele politici prompte pentru reducerea presiunii asupra spitalelor. Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
O femeie din Iaşi s-a retras la mănăstire, după o 'iubire' ratată cu un soldat american, care era de fapt un marocan. I-a trimis bărbatului 7.000 de dolari
10/01/2025 00:03

O femeie din Iaşi s-a dus la mănăstire după ce a fost păcălită de un marocan din Italia să ii trimită bani ca să obţină aur in valoare de un milion de dolari. Pentru asta, moldoveanca a făcut impru ...

800 lei pentru o partidă de sex, într-un ungher de la autogară!
09/01/2025 23:59

 Ieşeanul Marian I. a avut parte de o partidă de sex mai costisitoare decat şi-a putut inchipui vreodată. În toamna anului trecut, in prima zi a lunii octombrie, mult după miezul nopţii, in jur ...

Evadatul de la Costuleni scapă de puşcărie
09/01/2025 23:59

Despre Ionuţ Ciprian Ionaşcu din Costuleni se poate spune, pe bună dreptate, că este hoţ de meserie. Am mai scris despre el in urmă cu trei ani, atunci cand fusese trimis in judecată pentru săvarşirea ...

Tâlharii s-au ascuns în tomberonul cu gunoi
09/01/2025 23:59

 Gigi P., Silviu P. şi Petronel G. sunt elevi in ani terminali, la licee industriale. Provin din familii modeste, unde mereu sunt probleme cu banii, aşa că şi modul lor de a se distra e pe măsură. Cu ...

Un păşcănean a folosit mătura veche şi a incendiat dormitorul nevestei
09/01/2025 23:59

 S.L. şi-a petrecut sărbătorile de iarnă in arestul preventiv, are dosar penal, fiind inculpat pentru săvarşirea infracţiunii de distrugere. De regulă, autorii unor asemenea fapte sunt judecaţi in ...

„Ne-am obișnuit să trăim foarte bine, cu un randament foarte scăzut, iar sectorul public a devenit un devorator al economiei”
09/01/2025 23:43

* consideră primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica  - Domnule primar, inceput de an linistit, la Iasi, sau e doar o aparentă? Mă refer la temperaturile ridicate, care, provoacă cheltuieli mai putin ...

Primăria reintroduce o taxă specială
09/01/2025 20:47

* banii stranşi urmează a fi utilizaţi doar la refacerea adăposturilor de protecţie civilă * „În Iaşi sunt peste 160 de adăposturi, parte din ele funcţionale, mai ales cele care aparţin do ...

Casele de amanet, luate cu asalt
09/01/2025 20:46

Perioada sărbătorilor de iarnă a trecut, iar foarte multe persoane constată acum că au cheltuit mai mult decat isi permiteau de Crăciun si de Revelion. Astfel, unii dintre locuitorii Iasului au inceput s ...

Ieșenii cad, pe capete, victime ale înșelătoriilor online
09/01/2025 20:45

Tot mai multi ieseni ajung să facă plangeri la politie după ce au căzut victime ale unor inselătorii online. O femeie de 40 de ani, fostă farmacistă, a trimis unui asa zis soldat american 7.000 de euro, ...

Dincolo de catalog. Notele transformă școala într-o competiție acerbă note
09/01/2025 17:15

Notele sunt mai mult decat o reflectare a cunostintelor. Ele pot influenta perceptia unui elev despre propria valoare si pot crea presiuni care uneori isi fac simtită prezenta chiar si dincolo de băncile scol ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei