Crin Antonescu vrea neaparat ca Georgescu să candideze: În politică nu e cum te plimbi tu pe căluț
Dimensiune font:
Cotat cu șanse extrem de mari să fie candidatul alianței PSD - PNL - UDMR, Crin Antonescu declară că ar vrea mult o cursă cu Călin Georgescu la prezidențiale. Politician vechi, Antonescu îl avertizează pe Călin Georgescu că în politică nu e atât de simplu ca în clipurile în care se filmează dându-se pe cal.
”Cred că ar fi bine să candideze. Să iasă din cotlonul TikTok-ului”, a spus Crin Antonescu despre Călin Georgescu.
Fostul președinte al PNL a subliniat, în același context, că politica este complet diferită de clipurile ce l-au făcut popular pe Georgescu. ”În politică nu e așa, cum te plimbi tu pe căluț și înoți în lacul înghețat…”, a spus Crin Antonescu.
Călin Georgescu a plecat în străinătate, să conteste anularea alegerilor
"Dragii mei, am înțeles că mâine vă alăturați, cu credință, la #MareaUnireJuridică a Românilor. Votul este dreptul nostru care a fost încălcat! Nu despre mine, Călin Georgescu, este vorba aici, este vorba despre o încălcare a dreptului nostru constituțional de a vota și de a ne fi recunoscut votul. Votul necondiționat de nimeni și de nimic în afară de conștiința noastră.
Alături de o altă echipă juridică din diaspora, cealaltă Românie a noastră, începând de astăzi voi merge personal pentru a depune demersuri legale către cele mai înalte instituții europene. Deja Europa și întreaga lume privesc cu respect poporul român - ca pe o călăuză a protejării drepturilor fundamentale.
Stând drepți, cu frunțile ridicate, ne vor asculta și nu vor mai trata cu ignoranță această situație profund nedreaptă a poporului nostru, situație care afectează inclusiv democrațiile europene", a scris Georgescu pe Facebook.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau