Bătaie golănească, în plin centrul oraşului, între ginere şi soacră
Dimensiune font:
în cele din urmă, bărbatul a reuşit s-o răpună pe bătrână * ea s-a ales cu fractură de piramidă nazală, iar el cu o condamnare * cuantumul daunelor e derizoriu: 250 lei
Faptul că soacra Paraschiva venea aproape zilnic pe la ei şi băga zâzanie l-a făcut pe ginerele Marius să bage divorţ. Nici după despărţirea de nevastă, bărbatul n-a avut mai multă linişte. Bătrâna îl teroriza cu telefoanele, îl făcea în toate felurile, din „alcoolist” şi „nesimiţit” nu-l mai scotea. S-a ajuns la duşmănie pe faţă, conflictul degenerând constant până ce s-a ajuns la secvenţa din după-amiaza de 25 octombrie, o bătaie golănească în toată regula, care a şocat pe toţi cei ce se aflau în faţa supermarketului Carrefour din Târgu Frumos. Marius şi Paraschiva s-au întâlnit cu totul întâmplător, s-au luat iarăşi la harţă, bătrâna n-a stat mult pe gânduri şi a încercat să-i dea ginerelui un cap în gură. Acesta a eschivat cu eleganţă şi a ripostat cu un croşeu de dreapta. Paraschiva a continuat ofensiva cu un şut între picioare. Semi-rateu, dar bun prilej pentru Marius ca să arate că le are cu upercuturile. Trosneala a durat câteva minute bune, până ce bărbatul a reuşit o norocoasă directă de stânga. Fix în nasul soacrei. K.O. I-a mai tras două şuturi pe la coaste, apoi a plecat acasă.
După ce a ieşit din spital, Paraschiva s-a răzbunat. A făcut plângere penală şi a avut câştig de cauză. Prin sentinţa dată vineri de Judecătoria Paşcani, Marius a primit o condamnare de nouă luni, dar cu suspendare. Pe latură civilă, bărbatul a scăpat mai mult decât ieftin. Cuantumul daunelor e derizoriu, doar 250 lei. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau