Câini împuşcaţi, lângă satul Cornu Luncii
Dimensiune font:
Un ONG care se ocupă cu protecţia animalelor a mai găsit alte leşuri de câini, de această dată lângă satul Cornu Luncii * descoperirea vine după ce săptămâna trecută au fost găsiţi alţi şase câini morţi, care se pare că au fost victimele unor vânători
Asociaţia pentru protecţia animalelor „Casa lui Patrocle” din Suceava a mai găsit şi alţi câini împuşcaţi, de această dată lângă localitatea Cornul Luncii. Leşurile au fost găsite la patru metri de sosea şi la 250 de metri de localitate. Printre animale, se numără şi câteva care au aparţinut unor săteni din Cornul Luncii. Poliţia a început o anchetă, la fel cum a procedat şi săptămâna trecută, când lângă satul Arbore au fost găsiţi şase câini împuşcaţi. La acel moment, s-a spus că animalele au fost victimele unor vânători, care au participat la o partidă de prins iepuri. „Erau scene pur şi simplu terifiante. Pentru că afară era nins, ne-am ghidat după păsările care s-au adunat lângă animalele împuşcate. Am reuşit să găsim 6 câini morţi, dar este posibil ca numărul lor să fie mai mare. Din datele pe care le avem se pare că totul s-a petrecut când în acea zonă a fost organizată o partidă de vânătoare”, a explicat Roxana Ciornei reprezentantul Asociaţiei „Casa lui Patrocle”. La faţa locului au fost prezenţi poliţiştii cât şi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare.
Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau