Cinci răniți într-un accident rutier la Câmpulung Moldovenesc
Dimensiune font:
Patru adulţi şi un copil au fost răniţi şi transportaţi la spital, joi, după ce au fost implicaţi într-un accident rutier produs în municipiul Câmpulung Moldovenesc, a informat ISU Suceava.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a precizat că în accident au fost implicate două autovehicule şi cinci persoane, dintre care una a fost găsită de către salvatori încarcerată.
El a adăugat că toate cele cinci victime ale accidentului erau conştiente şi au fost transportate la spital.
La faţa locului a intervenit modulul SMURD cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar în sprijinul acestora au ajuns trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau