City-managerul Iaşului cere retragerea Ordonanţei austerităţii
Dimensiune font:
Petru Movilă, administratorul public al municipiului Iaşi şi, în acelaşi timp, preşedintele executiv al PMP, se alătură celor care contestă ultimele măsuri ale Executivului. Etichetând, atât Ordonanţa austerităţi, cât şi legea care limitează folosirea banilor cash drept minuni, Movilă spune că acestea trebuie retrase și regândită în totalitate. „De ce? Pentru că sunt oprite pentru administrațiile locale plățile și activitățile care nu au legătură cu fondurile europene, însă proiectele finanțate pe fonduri europene nu se pot realiza fără pașii premergători care trebuie făcute din bugetele proprii, fie că vorbim de utilități, căi de acces, iluminat și altele. Condițiile privind limita de folosire a banilor cash sunt criminale în ceea ce privește românii, pentru că în mai mult de 60% din localitățile din România nu există ATM-uri, POS-uri. Mai mult, băncile au crescut automat comisioanele de operare. Mă aștept ca în timpul cel mai scurt să se înființeze o agenție națională care să activeze prin țară și să închirieze ATM -uri și POS-uri, la care oamenii și firmele să-și facă programări online. Este clar că ordonanța trebuie retrasă. Trebuie reglementări pentru fiecare domeniu în parte și de asemenea să fie eliminate toate aceste minuni împotriva românilor”, spune Movilă.
Ordonanţă prevede o reducere cu 10% a cheltuielilor cu bunurii şi servicii în instituţii publice, interdicţia ca instituțiile să achiziţioneze autoturisme, mobilier şi birotică, oprirea angajărilor la stat (cu excepții), dar și reducerea cu 50% a numărului de posturi din Cabinete şi Cancelarii. Potrivit guvernanţilor, legea ar trebui să ducă la o reducere cu 5,33 miliarde de lei a cheltuielilor de la buget. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau