Consiliul Județean Iași deschide un nou program de internship
Dimensiune font:
Consiliul Județean Iași deschide un nou program de internship dedicat studenților și tinerilor absolvenți interesați să activeze în sectorul administrativ.
Anul trecut, administrația județeană a organizat prima ediție a programului de internship, prin care nouă interni au lucrat în Consiliul Județean, timp de două luni și jumătate. Aceștia au fost repartizați la direcțiile juridică, economică, achiziții publice, proiecte și dezvoltare durabilă, arhitect-șef, compartimentul informatică, serviciul comunicare, serviciul tehnic și biroul relații cu publicul, unde au lucrat cu specialiștii din instituție.
„Acest program de internship este o oportunitate de dezvoltare atât pentru tineri, cât și pentru instituție. Mă bucur că prima ediție a fost de succes. Am avut peste 100 de aplicanți, iar cei nouă interni care au fost selectați în final s-au integrat foarte bine în echipă pe parcursul celor două luni jumătate, cât timp au lucrat alături de noi. Acesta a fost un motiv în plus să continuăm programul și să oferim șansa mai multor tineri de a descoperi cum se lucrează în administrație”, a declarat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.
Recrutarea pentru programul de internship 2022 va avea loc la începutul lunii august și se va desfășura în mai multe etape care includ depunerea dosarelor de candidatură și interviuri cu o comisie de evaluare.
„Avem nevoie de mai mulți tineri în administrație. Îi încurajez să aplice pentru o poziție de intern și să își folosească energia și cunoștințele în slujba comunității. Să lucrezi în administrația publică este o responsabilitate imensă, dar am încredere că noua generația înțelege că are un rol determinant pentru viitorul țării. Cele mai importante schimbări pentru societate le vom face cu și prin tineri. Cu siguranță, un internship la Consiliul Județean Iași este și o importantă oportunitate de carieră și de creștere profesională pentru un tânăr care vrea să își dezvolte competențele”, a adăugat președintele Costel Alexe.
Detalii despre programul de internship desfășurat în premieră în cadrul Consiliului Județean Iași sunt disponibile pe pagina de internet a instituției www.icc.ro, la secțiunea Guvernare deschisă la CJ Iași.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau