Controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei Albiţa – Leuşeni va fi prelungit șase luni
Dimensiune font:
Controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei Albiţa – Leuşeni urmează să fie prelungit pentru o perioadă de şase luni, începând cu data de 15 octombrie, conform unui memorandum adoptat în şedinţa de joi a Guvernului, relatează Agerpres.
Memorandumul vizează prelungirea valabilităţii Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul ţării noastre în punctul de trecere a frontierei, rutier, pe sensul de intrare în România.
„Astfel, se asigură continuitatea procesării cât mai rapide a fluxurilor de persoane şi a mijloacelor de transport, respectiv a consolidării bilaterale pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere”, informează Executivul.
În luna aprilie, autorităţile de frontieră din România şi Republica Moldova au început să implementeze controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei Albiţa – Leuşeni, pe teritoriul ţării noastre.
„Controlul coordonat se realizează atât de către poliţia de frontieră, cât şi de către autorităţile vamale ale celor două ţări, presupune controlul la trecerea frontierei efectuat separat de către personalul de control al statului de ieşire (Republica Moldova), urmat consecutiv de personalul statului de intrare (România), efectuat pe teritoriul unui singur stat. Din punct de vedere operaţional, implementarea controlului coordonat va contribui la procesarea cât mai rapidă a fluxurilor de persoane şi mijloace de transport”, informa Poliţia Română de Frontieră, la momentul respectiv.
Lungimea frontierei dintre România şi Republica Moldova este de aproximativ 681 km, fiind operaţionalizate şase puncte de trecere a frontierei de stat rutiere deschise traficului internaţional.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau