Corul Academic „Gavriil Musicescu”, 70 de ani de activitate
Dimensiune font:
Filarmonica „Moldova” Iași invită publicul la spectacolul aniversar dedicat celor 70 de ani de activitate a Corului Academic „Gavriil Musicescu”. Evenimentul va avea loc joi, 18 mai, începând cu ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. Corul Academic „Gavriil Musicescu” a fost primul cor profesionist din Iași, primul cor profesionist din regiunea Moldovei și unul dintre primele coruri profesioniste din România. În cei 70 de ani de activitate, ansamblul a promovat genul vocal-simfonic, ca partener al orchestrei simfonice, genul coral a cappella, continuând tradiția culturii corale fondată de patronul Corului, dirijorul și compozitorul Gavriil Musicescu, de la moartea căruia se împlinesc anul acesta 120 de ani. Activitatea prodigioasă a Corului Academic Gavriil Musicescu a numărat și realizări în domeniul operei și a muzicii de divertisment, căutând permanent să se adreseze unui public cât mai numeros. „Aniversarea celor 70 de ani este un prilej de mare sărbătoare pentru artiștii ansamblului, cât și pentru toți melomanii și toți iubitorii de arta și de frumos. Vă așteptăm în număr cât mai mare pentru a face să vibreze sinergic întreaga urbe!”, a spus Consuela Radu-Țaga, dirijorul corului.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau