Costel Alexe, președinte CJ Iași, întâlnire cu primarii din județ. Tema principală de discuție: dezvoltarea rețelei de distribuție a gazelor naturale
Dimensiune font:
Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a precizat marți, 16 februarie 2021, faptul că a organizat o întâlnire cu primarii din județul Iași, împreună cu echipele lor de consultanți și proiectanți, pentru a discuta despre proiectul de dezvoltare a rețelei de distribuție a gazelor naturale la nivelul localităților din județ.
„Indiferent de culoarea politică, îmi doresc realmente să existe o bună colaborare și un efort comun al tuturor UAT-urilor pentru ca împreună să avem o viziune unitară și coerentă și să ne asigurăm că un număr cât mai mare de proiecte din județul nostru ajung să fie proiecte mature, scrise corect, depuse și apoi finanțate prin apelul POIM care se deschide în luna martie.
Am stabilit astăzi crearea unui grup de lucru la nivelul ACOR (Asociația Comunelor din România) care să se organizeze într-un board funcțional, format din primari, consultanți și proiectanți. Rolul acestuia va fi să contureze un model de bună practică după care să se ghideze toate primăriile în elaborarea și depunerea proiectelor de racordare la rețeaua de gaze naturale.
Săptămâna viitoare vom organiza o întâlnire de lucru cu Transgaz și Ministerul Fondurilor Europene pentru ca toate neclaritățile sau întrebările privind ghidul de finanțare să fie lămurite.
Ulterior, printr-un schimb de idei și experiență și, evident, cu sprijinul Consiliului Județean, pe care, așa cum am reiterat, îl voi acorda tuturor primarilor, administrațiile locale vor putea să depună proiecte care să îndeplinească criteriile de eligibilitate pentru finanțare.
În urma acestei colaborări, marele câștigător va fi județul nostru, pentru că vom reuși să asigurăm accesul ieșenilor la rețeaua de gaze naturale și să îmbunătățim semnificativ nivelul de calitate a vieții acestora”, a precizat Costel Alexe, președintele CJ Iași.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau