Dacă e joi, e iarmaroc la Voinești!

În fiecare joi a săptămânii, în comuna Voineşti din judeţul Iaşi, se organizează un iarmaroc – un fel de târg cu de toate, pentru toţi. Zeci de oameni din localitate şi din satele vecine vin la Voinești pentru a face cumpărăturile săptămânale, a vinde sau a face schimb de bunuri, dar mai ales pentru a socializa cu persoane pe care nu le cuniosc sau nu le-au văzut de ani buni.

La iarmaroc se găseşte orice. Aici poţi să mănânci, să bei, să te îmbraci din cap până în picioare şi chiar să îţi cumperi un cal, dacă nu vrei să te întorci pe jos acasă. Tradiţia târgului datează din anii 1990, iar oamenii au ţinut strâns acest obicei. Chiar dacă vremurile s-au schimbat, iarmarocul din Voineşti nu a încetat să se desfăşoare şi să aducă un strop de fericire satului.

Ziua abia a început, iar pe şoseaua spre târg este aglomeraţie. Maşinile au viteza foarte redusă, iar şoferii sunt atenţi la pietonii de pe margine. Până la ora 9, traficul în zonă se desfăşoară cu dificultate, semn că târgul are mulţi vizitatori. Căruţe trase de cai, oameni cu cărucioare pline se îndreaptă spre iarmaroc. Se grăbesc, vor să ajungă printre primii pentru a-şi aşeza marfa şi a prinde un loc bun.

După un sfert de ceas, bucata de câmp în care se organizează târgul este aproape plină. Căruţele sunt oprite pe o parte şi pe alta a străzii ce dă în  iarmaroc, semn că este joi. La intrarea în târg, drumul este prevăzut cu o cărare îngustă pentru sătenii care vin să cumpere, iar în jurul acesteia sunt parcate dubele şi aşezate mărfurile negustorilor ambulanţi. Aceştia vin din Iaşi şi aduc lucruri ce la ţară nu le poţi produce, precum produse de igienă şi curăţenie sau produse de uz casnic.

În jur de 10 persoane vin de la oraș, restul sunt din satele învecinate. Din Ţibăneşti, Slobozia, Podu Iloaiei, Lungani sau Horleşti. Comercianţii îşi întind marfa pe jos, deoarece nu sunt tarabe în jur. Doar trei mese cioplite aşteaptă într-un colţ să fie ridicate de cel care s-a trezit mai devreme în această dimineaţă.

La poarta iarmarocului, o bătrânică vine un coşuleţ plin de ouă și speră ca astăzi să îi facă cineva o pomană şi să îi cumpere marfa. E abătută, dar atentă la persoanele care intră în târg, și strigă, ca pentru ea, cu o voce lipsită de vlagă: „aici se găsesc ouă proaspete”. Oamenii se opresc, întreabă de preţ şi pleacă. Nu este singura care vinde ouă, astfel cumpărătorii sunt atraşi de alţi vânzători care oferă mai ieftin.

 Micii, cei mai populari din meniu

Încă de la intrarea în târg se simte un miros puternic de grătar. La toneta cu mîncare se face rând încă de la ora 8. Oamenii sunt atrași de mirosul pătrunzător care te convinge să cumperi de acolo. Majoritatea își comandă o cafea, apoi trec la mâncare. Costumat complet în culoarea roşu deschis, vânzătorul este fericit că lumea vine să mănînce de la el. Automatul de cafea merge fără oprire atunci când este coadă, iar carnea este întoarsă pe grătar la fiecare minut. L-am întrebat ce mi-ar recomanda de mâncare și, fără să stea pe gânduri, a exclamat: „Micii sunt cei mai populari din meniu!”.

La câțiva de pași de tonetă, îi întâlnești pe soții Cadar. Trecuți de 60 de ani, stau unul lângă altul și, cu zâmbetul pe buze, îi servesc pe cei care vin să le cumpere marfa. Obrajii îi sunt îmbujorați. Femeia îşi leagă basmaua pe cap şi se lipește mereu de soțul ei. Sunt împreună de aproape 5 decenii și au 8 copii. Pe ei n-o să îi vezi niciodată despărțiți. În fiecare joi, vin cu căruţa din comuna Horleşti şi străbat o distanţă de 16 km dus-întors. „Venim de mai bine de 20 de ani la iarmaroc, chiar dacă nu a fost vremea bună sau am avut puțină marfă, noi tot am venit”, spune ea. Aduc cu ei diverse produse – ouă, pungi cu flori de tei și mentă, varză, gogonele ( roșii neajunse la maturitate) și castraveți murați. Astăzi au venit și cu săpun de casă, făcut din sodă caustică și untură. O persoană se apropie și ia o pungă de tei în mână.

Întins pe aproximativ un sfert de hectar, iarmarocul nu mai este așa de plin ca în anii trecuți. Câmpul este aproape pustiu, iar ceea ce le lipsesc cel mai mult oamenilor sunt animalele.

Pe câmp sunt doar două căruțe. Pentru a putea vinde animale aici, ai nevoie de acte de la veterinar cu înregistrarea animalelor și multe altele.

Un grup de persoane așteaptă lângă căruță. Doresc să vândă calul, dar și doi purcei. „Nu am purceii cu mine, dar îi iau pe clienți acasă pentru a-i arăta”, spune unul dintre ei.

Așa procedează multă lume. Din lipsa banilor și a timpului, preferă să aleagă această variantă. Vânzarea merge bine și așa, deoarece sătenii merg pe încredere și cunoștințe apropiate.

Dacă mai mergi puțin, vei da de un „butic” cu tot felul de accesori de cai. Atârnate și ordonate pe un schelet din metal, acestea răpesc privirea multor trecători. Chiar dacă nu ai un cal, curiozitatea nu îți dă pace să treci fără a trage o privire. Pe lângă lucrurile esențiale, hamuri, căpăstru, potcoave, care nu trebuie să lipsească din garderoba unui cal, poți găsi și diferite podoabe cu care îți poți făli calul prin sat. De exemplu, o șa din piele naturală, multe ciucuri roșii sau jambiere de ultima modă.

E agitație. Oamenii se îmbulzesc... 

La standul cu semințe este forfotă. E vremea în care se sădesc multe semințe, iar oamenii sunt nevoiți să cumpere. Aici vinde Sorina. Ea este din Iași și studiază la Facultatea de Horticultură. Are în jur de 40 de ani, dar pasiunea nu a lăsat-o fără să își împlinească visele. Aceasta vrea să deschidă o afacere cu semințe de tot felul, iar practica pe care o face la iarmaroc, nu este decît un mic pas spre un mare succes.

Prețurile de aici sunt mai mici în comparație cu cele de la oraș. Vasile vine în fiecare joi să cumpere cele necesare pentru familia sa. Astăzi a venit să cumpere răsaduri, dar și pufuleți la nepoți. „Nu mai este ca în anii trecuți. Primarul a promis că modernizează pe aici ca să arate mai ofertant. Dar dacă lumea nu are bani, ce să facem?”, spune el.

 „Vin, privesc, dar în final totul ține de posibilități”

Situat la capătul iarmarocului, un bărbat așteaptă clienţii. Acesta vinde uși și geamuri de termopan, fiind una dintre cele mai costisitoare mărfuri de acolo. Venit de la Podu Iloaiei, aduce mereu cu el un număr mare de produse, chiar dacă ajunge să nu vândă nimic din ele. „Reclama e mama comerțului”, îmi spune el. Întrebat de un trecător dacă merge afacerea cu termopane și dacă oamenii sunt interesați să cumpere, acesta se confesează: „Acum, lumea care mai vine din străinătate și își face o căsuță, ce mai cumpără de aici. S-au scumpit materialele enorm. Vin, privesc, dar în final totul ține de posibilități”.

Trecătorul dă din umeri, semn că îl înțelege, și își continuă drumul.

Fiind greu cu banii, mulți dintre comercianți sunt nevoiți să mai lase din preț, pentru a nu ieși în minus.

Târgul de la Voinești e diferit de toate celelalte. Oamenii sunt prietenoși și majoritatea se cunosc între ei. Nu există invidie și neîncredere, de aceea marfa pe care o cumperi este mereu de calitate. Lipsa banilor este ceva comun în mediul rural, dar această „întâlnire” a sătenilor reprezintă un soi de socializare, de respect a unei vieți trăite la țară, care dă roade prin intermediul vânzării și cumpărării muncii lor.

Bianca DIAC