De patru ori mai mult gunoi pe Aleea Tudor Neculai
Dimensiune font:
Autospecialele Salubris vin şi de 7 ori într-o zi în zonă, întrucât este depozitat de patru ori mai mult gunoi decât e normal * cauza: cetățenii din localităţi limitrofe opresc la punctele gospodăreşti din Iaşi şi depozitează gunoiul acolo
Primăria municipiului Iaşi continuă să se confrunte cu un fenoment care a luat amploare. Este vorba de depozitarea deşeului menajer sau a celui provenit din construcţii pe domeniul public. Ieri, de exemplu, echipaje din cadrul SC Salubris S.A., împreună cu polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au participat la salubrizarea str. Miroslava, unde în dreptul unui imobil, un cetățean a depozitat mai multe deșeuri pe care le-a colectat personal. Cetățenii din zonă au informat municipalitatea, iar în urma informării, polițiștii locali din cadrul Serviciului nr. 6 s-au deplasat la locul sesizării, au identificat pe proprietar și l-au somat să ridice deșeurile. Având în vedere că nu s-a conformat, acestuia i s-au aplicat măsurile legale, conform HCL Iași nr. 54/2020, cuantumul amenzii fiind de 2.000 lei, iar zona a fost salubrizată complet împreuna cu cei de la Salubris.
Zona este una cu probleme pentru cei de la Salubris. Nu departe de strada Miroslava, pe Aleea Tudor Neculai, autospecialele operatorului de salubritate vin şi de 7 ori într-o zi întrucât este depozitat de patru ori mai mult gunoi decât e normal. Explicaţia e simplă: sunt maşini venite din localităţi limitrofe, care opresc la punctele gospodăreşti din Iaşi şi depozitează acolo. „Nu este corect. Cei din Zona Metropolitană au contracte cu alţi operatori, prin urmare de ce să le fac eu un serviciu, iar banii să-i ia alţii?”, spune şeful Salubris.
De altfel, prin intermediul camerelor video montate de Salubris la punctele gospodăreşti, ieşenii din zona metropolitană care depozitează gunoiul în Iaşi sunt identificaţi şi amendaţi. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau