Direcția de Asistență Socială continuă distribuirea ajutoarelor primite de la UE
Dimensiune font:
Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Iași continuă să implementeze Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) prin care sunt alocate pachete cu produse alimentare și de igienă furnizate de către Uniunea Europeană. În zilele de 26.02.2021, respectiv 02.02.2021, Direcția de Asistență Socială a recepționat 1.385 de pachete cu produse de igienă (tranșa a III-a) și 1.385 de pachete cu produse alimentare (tranșa a II-a).
Totalul beneficiarilor de pe listele inițiale este de 1.104 persoane (636 persoane beneficiare de venit minim garantat și 468 persoane beneficiare de alocația pentru susținerea familiei). Din excedentul rămas la nivelul Municipiului Iași, fiind identificate 96 de persoane fără adăpost, au fost constituite listele suplimentare pentru această categorie și au fost distribuite 96 de pachete cu produse de igienă și aceeași cantitate de pachete cu produse alimentare. Astfel din cele 1.385 pachete au fost distribuite 1.200, în stoc fiind disponibile 185 pachete. Până în prezent, pe cea de a treia categorie, au fost primite un număr de 1.196 solicitări.
Pentru a onora cele 1.196 de solicitări, Direcția de Asistență Socială, împreună cu Instituția Prefectului, a inițiat demersuri pentru identificarea de stocuri disponibile la nivel județean și național, fiind găsite cantități care pot asigura furnizarea de pachete pentru 1.226 de persoane.
Produsele respective vor ajunge în depozitul Direcției de Asistență Socială (DAS) în cursul acestei săptămâni, distribuirea urmând să înceapă cu data de 8 martie, fiecare beneficiar fiind programat telefonic de inspectorii DAS. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau