Donaţie de 50.000 de lei pentru Spitalul de Boli Infecţioase!
Dimensiune font:
Gest neaşteptat făcut de una dintre cele mai mari companii din judeţ. Spitalul de Boli Infecţioase „Sf.Cuvioasa Parascheva”a primit azi 50.000 de lei. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase spune că banii vor fi folosiţi pentru a cumpăra dezinfectanţi şi materiale sanitare pentru că stocul se epuizează foarte repede iar preţurile la distribuitori au crescut foarte mult. „Nu am mai primit donaţii de la firme private care nu sunt din domeniul medical. Compania care a donat este apreciată atât la nivel naţional cât şi internaţional pentru vinul autentic românesc pe care îl produce. A venit de această dată în întâmpinarea nevoilor noastre. Spitalul de Boli Infecţioase este o unitate medicală care până acum nu a avut probleme financiare sau cu materialele sanitare, dar, în condiţiile răspândirii acestui coronavirus, consumul a crescut deosebit de mult. E un ajutor nesperat, din punct de vedere financiar, pentru dezinfectanţi şi materiale sanitare şi de protecţie. Banii ne ajută să ne păstrăm echilibrul şi să putem în continuare să cumpărăm astfel de materiale, în special pentru protecţia personalului şi, implicit, binele pacienţilor. Cu banii primiţi se vor cumpăra măşti, ochelari, combinezoane, mănuşi şi dezinfectanţi, materiale sanitare”, a spus managerul de la Spitalul de Boli Infecţioase. Gabi MATEI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau