Dosare penale şi sancţiuni din cauza necuvîntătoarelor
Dimensiune font:
Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Neamţ primesc spre soluţionare petiţii ce privesc abandonul puilor de animale, în zone limitrofe localităţilor care sînt mai puţin tranzitate de autoturisme şi oameni.
Activităţile se îndreptă spre identificarea celor care aleg o astfel de conduită iresponsabilă şi sancţionarea acestora. De la înfiinţarea Biroului pentru Protecţia Animalelor au fost soluţionate 133 de petiţii şi 27 de dosare penale, fiind aplicate 85 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 16.000 lei.
Pînă acum, 24 de animale au fost plasate în adapost, dintre care cele mai multe sînt cîini şi pisici. Normele în vigoare prevăd că abandonul şi sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului reprezintă un act de cruzime faţă de ele şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 3.000 lei.
Abandonul cîinilor revendicaţi sau adoptaţi din adăposturile de animale este infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 5 ani. Conduita corectă, în cazul animalelor fără stăpîn, este sesizarea consiliilor locale ale primăriilor unde acestea sînt observate, pentru ca autorităţile locale să dispună ridicare acestora şi plasarea lor în adăposturi, de unde pot fi adoptate de persoane responsabile.
Poliţiştii atrag atenţia că hrănirea unui animal abandonat aduce doar o bucurie de moment, pe termen lung lipsa de asumare a responsabilităţii de a îngriji un animal de companie şi de a-i oferi adăpost, hrană, apă, posibilitatea de mişcare suficientă şi asistenţă medicală aşa cum prevede legea, provoacă şi mai multă suferinţă generaţiilor viitoare de animale abandonate. U
■ gest de responsabilitate este adoptarea animalului, sterilizarea şi microciparea acestuia. Copiii care îşi doresc un animal de companie trebuie să înţeleagă diferenţa de responsabilitate între un animal de pluş şi unul cu nevoi reale, iar decizia de achiziţie a unui animal de companie trebuie să fie una conştientă şi asumată pe termen lung.
„Cei care doresc să sesizeze abandonul unor animale sau alte situaţii aflate în competenţa Biroului pentru Protecţia Animalelor pot apela 112 atunci cînd este vorba despre o situaţie critică, sau pot transmite o sesizare scrisă“, anunţă Poliţia Neamţ.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau