Facultatea de Fizică a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" a primit statutul simbolic de "sit istoric"
Dimensiune font:
Societatea Europeană de Fizică (European Physical Society - EPS) a acordat Facultăţii de Fizică a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC) statutul simbolic de "sit istoric", în semn de recunoaştere pentru rolul jucat în modelarea lumii fizicii moderne.
Cu acest prilej, a fost amplasată o placă bilingvă în clădirea principală a UAIC, în holul din zona decanatului Facultăţii de Fizică.
Decanul Facultăţii de Fizică, prof.univ.dr.habil. Cristian Enăchescu, a declarat că Programul Societăţii Europene de Fizică "EPS Historic Site" include locuri din Europa şi din afara Europei, cu semnificaţie naţională sau internaţională pentru dezvoltarea şi istoria fizicii. Exemple de astfel de locuri sunt laboratoarele, clădirile, instituţiile, universităţile, oraşele asociate cu un eveniment, o descoperire, o cercetare sau un proces, cu una sau mai multe persoane, care au adus contribuţii de lungă durată în fizică.
"Iniţiativa EPS de a identifica situri istorice ale fizicii are obiectivul ambiţios de a creşte conştientizarea că nu numai patrimoniul cultural artistic şi patrimoniul natural ar trebui păstrate pentru omenire, dar şi moştenirea culturală ştiinţifică. În acest moment sunt incluse în program 70 de situri, din 25 de ţări. Pentru Facultatea de Fizică această recunoaştere înseamnă atât o recunoaştere a activităţii fizicienilor din Iaşi încă de la înfiinţarea primului laborator din ţară de Electricitate şi Magnetism, care este de altfel şi cel mai vechi din România. Pe de altă parte, această recunoaştere internaţională ne onorează pentru că din România, Platforma de Fizică de la Măgurele a mai fost recunoscută în anul 2017 de către Societatea Europeană de Fizică drept sit istoric", a declarat, pentru AGERPRES, prof.univ.dr.habil. Cristian Enăchescu.
Acesta a ţinut să precizeze că din punct de vedere istoric, Iaşiul a început în fruntea cercetării în fizică, cu descoperiri ştiinţifice importante publicate de Dragomir Hurmuzescu: primele rezultate cu privire la imagistica medicală cu raze X şi experimente cu raze X (1896-1906) şi prima lucrare ştiinţifică care descrie efectul câmpului magnetic asupra reacţiilor chimice.
"Un alt reper istoric este primul calcul corect al magnetonului teoretic, constanta fizică folosită şi în prezent pentru a descrie momentul magnetic al unui electron, calcul efectuat de către Ştefan Procopiu (1912-1913). În plus, din 1849, Teodor Stamati şi mai târziu Ştefan Procopiu au efectuat observaţii sistematice asupra geomagnetismului în România. Tot în 1849 a fost publicat şi primul manual de fizică în limba română. De la întemeierea Universităţii predarea fizicii a fost efectuată la Facultatea de Filosofie. În anul 1864 a fost înfiinţată Facultatea de Ştiinţe axată pe Fizică, Matematică şi Ştiinţe ale Naturii, cu o Şcoală de Electricitate lansată în 1910. Învăţământul şi cercetarea în Fizică au parcurs un drum lung de atunci, devenind o Facultate distinctă la UAIC în anul 1962", a explicat decanul Facultăţii de Fizică.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau