Festival de bunătăți bio, la Zilele Recoltei
Dimensiune font:
Legume, fructe, salate, compoturi, preparate din carne, sorturi de zacuscă, ciuperci pleurotus, miere și produse apicole certificate BIO, bere artizanală, dulciuri, fructe de cătină și nectaruri, produse lactate, produse de morărit și panificație, patiserie, înghețată, ulei de floarea soarelui, must și vin fac parte din lista produselor numeroase pe care ieșenii le vor putea găsi la Zilele Recoltei. Evenimentul este organizat de Universitatea de Științele Vieți „Ion Ionescu de la Brad” (USV) din Iași.
Ajuns la ediția a treia, festivalul va avea o participare record din partea expozanților, peste 80 de producători din toată regiunea Moldovei înscriindu-se la evenimentul organizat pe Arena USV, situată în campusul Universității, accesul făcându-se din Rond Agronomie.
Ca și la edițiile anterioare, și-au anunțat prezența absolvenți ai USV Iași cu tradiție pe piața produselor locale și tineri aflați la început de drum cu produsele care își fac loc în topul preferințelor consumatorilor.
Pe lângă producătorii importanți de legume, fructe, preparate alimentare tradiționale din carne sau lactate și crame celebre, de la care ieșenii se vor putea aproviziona pentru sezonul toamnă-iarnă, facultățile USV Iași vor oferi spre degustare din produsele inovative ale studenților și cadrelor didactice.
Evenimentul este unul „family friendly” deoarece în program sunt incluse diverse ateliere de creație pentru copii (aranjamente în dovlecei, ateliere de gătit), iar în cele două zile vor fi organizate vizite la Baza hipică și la Muzeul de Anatomie. De asemenea, în imediata apropiere a Arenei USV va fi amplasată zona gastronomică, de unde participanții vor putea mânca din preparatele pregătite pe loc. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau