Fostul primar la Bacăului, închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu
Dimensiune font:
Cosmin Necula a fost trimis în judecată de procurorii DNA, sub acuzația de abuz în serviciu și un prejudiciu de peste o jumătate de milion de lei * alături de el, a fost trimis în judecată și fostul viceprimar Dragoș Daniel Ștefan
Magistrații Tribunalului Neamț a dat verdictul în cazul fostului primar de Bacău Cosmin Necula și fostului viceprimar Dragoș Ștefan, judecați pentru abuz în serviciu. Ei au fost condamnați, în primă instanță, la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu. Fostul primar al Bacăului, Cosmin Necula, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, sub acuzația de abuz în serviciu și un prejudiciu de peste o jumătate de milion de lei, potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție. Alături de el, a fost trimis în judecată și fostul viceprimar Dragoș Daniel Ștefan.
Ce acuzații i-au fost aduse fostului edil
În 2019, fostul primar al Bacăului, Cosmin Necula, și fostul viceprimar, Dragoș Daniel Ștefan, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie (sub forma determinării) la infracțiunea de abuz în serviciu. În rechizitoriul, procurorii DNA au spus că „la data de 10 iulie 2017, într-o ședință a Consiliului Local Bacău, inculpații Necula Cosmin și Ștefan Dragoș Daniel, cu intenție, i-au determinat pe consilierii locali prezenți să adopte o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general. Ca urmare a demersurilor celor doi inculpați, Consiliul Local Bacău, în calitate de organ deliberativ și în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea 215/2001 privind administrația publică locală, a dispus finanțarea proiectelor depuse de două asociații (cu sumele de 553.000 lei respectiv 15.000 de lei) deși acestea, în urma punctajului acordat de Comisia tehnică de aplicare a Legii 350/2005, s-au clasat pe locurile 12, respectiv 20, iar proiecte având un punctaj superior au fost respinse”.
Prin finanțarea acestor proiecte ar fi fost încălcate dispozițiile Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, astfel că au fost vătămate interesele legale ale solicitanților care au întrunit un punctaj mai mare.
„Corelativ, cele două asociații, beneficiare ale fondurilor, au obținut un folos necuvenit constând în acordarea de finanțări nerambursabile la care nu erau îndreptățite potrivit dispozițiilor legii mai sus menționate”, au mai arătat procurorii Anticorupție.
Cosmin Necula a fost ales primar al municipiului Bacău, în iunie 2016 cu cu 35% din voturi. El completează lista celor doi primari precedenți, Dumitru Sechelariu și Romeo Stavarache care au avut dosare grele la DNA. Decizia instanței nu este definitivă.
Mihai VANCEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau