Fraţii căzuţi în râul Bistriţa au murit
Dimensiune font:
* cei doi copii care au căzut, sâmbătă, în râul Bistriţa, în comuna Borca, au murit duminică la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ * fetița a fost găsită în zona podului de lângă liceu, iar băiețelul mai jos, în satul Soci * din nefericire, în ciuda eforturilor depuse, după ore întregi de resuscitare și încercare de corectare a hipotermiei, copiii au fost declarați decedați
Sâmbătă seara, la 22,30, personalul medical de la UPU Piatra-Neamţ încă aplica manevre de resuscitare, „temperatura corpului ajunsese undeva la 27 de grade şi luptau pentru viaţă. Dimineaţă am fost informaţi că a fost declarat decesul celor doi copii”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Decesul s-a produs în jurul orei 04,00, potrivit unor surse medicale.
Băieţelul în vârstă de 7 ani şi fetiţa în vârstă de 8 ani erau fraţi. Ei s-au jucat pe gheaţa râului Bistriţa, iar la un moment dat aceasta a cedat.
Copiii au fost scoşi din apă de localnici, băiatul la circa un kilometru distanţă de locul unde a căzut, iar fetiţa la aproape 300 de metri.
Paramedicii sosiţi la faţa locului au aplicat manevre de resuscitare.
Copiii au fost transportaţi iniţial la Spitalul Bicaz, după care au fost transferaţi la UPU Piatra-Neamţ unde, duminică dimineaţă, au decedat.
Un caz similar s-a produs, vineri, în judeţul Bacău, unde doi copii au căzut în râul Bistriţa după ce s-au jucat pe gheaţă. Cei doi copii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău. Mihai VANCEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau