Garda de Mediu și-a luat dronă ultramodernă pentru a-i prinde pe cei care poluează
Dimensiune font:
Comisariatul Iași al Gărzii Naționale de Mediu (GNM) va fi dotat cu o dronă de ultimă generație care va ajuta la depistarea rapidă a a poluatorilor, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, asigurând astfel un grad ridicat de prevenţie împotriva actelor de încălcare a legii în privința protecției mediului.
Echipamentul va fi achiziționat de către Garda Naţională de Mediu prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În total, 16 drone vor fi achiziționate prin intermediul acestui program cu finanțare de la Uniunea Europeană, au anunţat reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu. Potrivit acestora, echipamentele vor fi repartizate către 14 comisariate judeţene ale Gărzii Naționale de Mediu, respectiv Alba, Bacău, Bihor, Brașov, Brăila, Constanța, Giurgiu, Iași, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Timiș și respectiv Comisariatul General care deservește zona București-Ilfov. „Dotarea cu un astfel de echipament ultramodern marchează un moment istoric pentru instituția noastră, având în vedere că Garda Națională de Mediu împreună cu structurile sale din teritoriu reprezintă cele mai importante instituţii de inspecţie şi control în domeniul protecţiei mediului”, au precizat reprezentanții Comisariatului Județean Iași al Gărzii Naționale de Mediu. „Sistemele aeropurtate, dotate cu senzori şi echipamente specifice activității de inspecție și control (termoviziune/filmare de noapte, capturi foto/video, măsurare a suprafeţelor şi volumelor), vor furniza informații în timp util de la diverse evenimente cu impact asupra mediului și vor deveni un instrument esențial în activitatea zilnică a comisarilor de mediu”, au mai transmis reprezentanții Comisariatului Iași al Gărzii Naționale de Mediu.
Conform proiectului, echipamentele vor fi utilizate în acţiunile întreprinse de comisarii Gărzii de Mediu, conform calendarului de implementare, după încheierea cursurilor de instruire și înmatriculare a dronelor. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau