Gravidă cu COVID, salvată de medicii ieșeni după două săptămâni de chin
Dimensiune font:
* o gravidă, în vârstă de 32 de ani, infectată cu COVID-19, ajunsă în stare gravă la spital, a fost salvată de medicii de la Maternitatea „Elena Doamna” * atât ea, cât și bebelușul, născut prematur, la 31 de săptămâni, sunt acum bine * medicii sunt îngrijorați de faptul că se confruntă cu tot mai multe astfel de cazuri * zilele acestea, unitatea medicală a atins și un record negativ, fiind internate 14 gravide cu COVID-19, cele mai multe cazuri de până acum
Tot mai multe paciente infectate cu COVID-19 ajung să nască la Maternitatea „Elena Doamna” din Iaşi. Aceasta este singura unitate medicală în care femeile însărcinate şi depistate pozitiv, atât din Iaşi, cât şi din alte judeţe ale Moldovei, pot să-şi aducă pe lume copiii. Medicii spun că numărul cazurilor creşte, iar complicaţiile pot fi foarte grave, mai ales pentru mame. Așa a fost și cazul unei paciente pentru care timp de două săptămâni cadrele medicale s-au luptat. Femeia, în vârstă de 32 de ani, pozitivă la noul coronavirus a ajuns la spital cu desaturare și cu febră foarte mare și s-a impus nașterea pentru a-i salva viața atât ei, cât și bebelușului. Din fericire, după 12 zile la Terapie Intensivă, aceasta este bine acum, iar nou-născutul la fel. „Este vorba de o pacientă de 32 de ani, cu Covid 19, internată de două săptămâni, care a fost intubată, cu copil evacuat la 31 de săptămâni pentru a-i salva viața. Aceasta prezenta o desaturare accelerată și s-a impus nașterea. A fost intubată și ventilată mecanic, avea și febră însă acum, avem premisele unei reușite în acest caz. Pacienta a fost detubată, iar copilul, născut prematur, din ce știu este și el într-o stare bună, a fost transferat la Maternitatea Cuza Vodă. Sperăm că totul va fi bine în continuare. Vestea detubării pacientei, faptul că este bine este un merit pentru efortul pe care toată echipa l-a depus vreme de 12 zile”, a declarat Gabriel Martinescu, managerul Maternității “Elena Doamna” din Iași.
Acesta a mai spus că situația devine tot mai îngrijorătoare la spital, iar solicitarea fizică, cât și psihică a cadrelor medicale este enormă. „Este o perioadă de foarte mare solicitare fizică, dar și psihică. Este o presiune enormă fiindcă sunt tot mai multe cazuri. Avem paciente confirmate cu noul coronavirus din toate județele Moldovei. Emoțional, mai ales, este greu să vezi și să lupți cu așa ceva și puțini înțeleg acest lucru”, a mai declarat acesta.
Ieri, erau internate la Maternitatea „Elena Doamna”, singura maternitate suport Covid din regiune, 13 paciente pozitive la noul coronavirus, cele mai multe de până acum, atingându-se, astfel, un record negativ. Tot ieri, potrivit raportărilor Direcției de Sănătate Publică Iași erau ocupate la această unitate medicale două paturi ATI. Oana POPA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau