Iași are cel mai ridicat potențial de busines dintre toate județele României
Dimensiune font:
Pentru Costel Alexe, pre;edintele Consiliului Județean Iași, prioritară nu este doar autostrada A7, ci mai ales A8, care să lege Moldova de Transilvania și de restul țării. „De vreo doi ani se așteaptă Autostrada Moldova, dar avem speranța că, sub imboldul UE vom reuși să conectăm regiunea la vestul țării și la civilizație, chiar dacă nu avem decât 17 km, cât reprezintă Centura Bacăului", a spus Alexe la Conferiná Forbes.
Iași are cel mai ridicat potențial de busines dintre toate județele României și va fi centrul economic și social al unei regiuni cu peste 8 milioane de locuitori. „Dacă vorbim de investitori din afară, putem spune că istoria a făcut ca noi să fim pe granița UE. În situația în care facem doar câteva ore de la Cluj la Budapesta, dacă pleci cu un TIR de produse finite din Iași spre granița de vest, cred că durează 2 zile…
România poate câștiga din domeniul medical, iar Iașiul are un proiect de spital regional, cu toate că în decurs de 7 ani s-a realizat doar studiul de fezabilitate, iar acesta ar costa de cel puțin 6 ori mai mult dacă îl începem acum. Cu toate acestea, Consiliul Județean Iași, în parteneriat cu autoritățile locale din Miroslava, am reușit să finalizăm un proiect pentru realizarea unui institut de medicină cardiovasculară.
Am reușit, în doi ani de zile, să atragem 100 milioane de euro și vom construi cel de-al doilea aeroport al României după Otopeni, cu finanțare europeană. Acesta va acoperi 33.000 mp și va procesa 900 de pasageri pe oră, oferind o experiență utilă celor care călătoresc. Aeroportul se va deschide în decembrie 2023", a completat șeful CJ Iași. El este de părere că trebuie să facem educație antreprenorială în România, nu putem dezvolta afaceri fără a pregăti generațiile viitoare. Avem aproximativ 60.000 de studenți în Iași, avem oportunitatea de a-i sprijini pe aceștia și de a le oferi locuri de muncă, pentru că sunt resursa cea mai bogată a Iașiului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau