Ieșean amendat penal pentru posesie de cannabis
Dimensiune font:
* drogurile erau pentru consum propriu, iar pentru a scăpa cât mai ieftin, cel în cauză a semnat acord de recunoaştere a vinovăţiei
Împătimit consumator de cannabis, Denis N. şi-a aniversat împlinirea a 20 de ani în birourile DIICOT, fiind anchetat pentru deţinere, fără drept, de droguri de mare risc. Asta după ce poliţiştii l-au prins de două ori în ofsaid. Prima dată, în seara de 5 mai 2021, când umbla bezmetic, cu un mers total dezordonat, pe lângă Stadionul TEPRO. Un echipaj de la Secţia 4, aflat în patrularea de rutină, l-a oprit, trecând la o percheziţie corporală amănunţită. Astfel, într-o borsetă de culoare neagră, pe care sus-numitul o avea asupra sa, au fost identificate un telefon mobil şi suma de 500 lei, care i-au fost restituite, dar în buzunarul drept al pantalonilor pe care acesta îi purta, a fost identificată o ţiplă din material platic ce conţinea materie vegetală de culoare verde-oliv cu miros înţepător. Poliţiştii intuiseră bine. Era cannabis. Au sesizat imediat DIICOT.
Denis nu s-a arătat alarmat şi a stăruit cu narcomania. În noaptea de 17 spre 18 mai, a fost prins din nou, tot de o patrulă de la Secţia 4. Era împreună cu nişte prieteni în faţa Bisericii „Sf.Iulian” din Tars, în campusul Tudor Vladimirescu şi făceau destulă gălăgie. Agenţii apăruţi în zonă le-au cerut să prezinte actele de identitate, moment în care Denis a zbughit-o la fugă. A fost ajuns după doar câteva zeci de metri, în timp ce scosese din chiloţi un toc de ochelari de culoare neagră, pe care încerca să-l ascundă după roata din dreapta-faţă a unui autoturism parcat. A fost încătuşat imediat, un poliţist a ridicat şi desfăcut tocul de ochelari. Înăuntru, şase pliculeţe de cannabis.
Nefiind vorba de cantităţi mari, ci doar pentru consumul propriu şi nefiind cunoscut cu antecedente penale, a scăpat de arestul preventiv chiar de ziua lui, pe 22 mai. Nu şi de dosarul penal. Ancheta DIICOT a continuat şi, temându-se că va ajunge la închisoare, a cerut procurorilor să semneze un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Actul a fost validat, săptămâna trecută, de către magistraţii de la Tribunalul Iaşi. Denis răsuflă uşurat şi la propriu, şi la figurat. A scăpat de gratii, dar trebuie să plătească o amendă penal de 3.200 lei. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau