„Tinerii simt că literatura este o poveste vie care se scrie cu ei și despre ei și asta îi deschide ca oameni”

* dialog cu Lavinia Ungureanu, profesor de Limba și literatura română la Colegiul Național Iași 

Ce moment mai bun decât Ziua Culturii Naționale, în care îl celebrăm pe inegalabilul Mihai Eminescu, puteam alege pentru un dialog despre literatură? Într-o astfel de zi, interviul cu Lavinia Ungureanu, profesor de Limba și literatura română la Colegiul Național Iași, devine o adevărată pledoarie pentru puterea poveștilor de a transforma vieți. Întâlnirea cu literatura, povestită cu emoție și pasiune, începe din copilăria marcată de serile magice alături de bunicul său și continuă în sălile de clasă, acolo unde tinerii redescoperă frumusețea cuvântului scris prin metode captivante și inovatoare. Cu o dedicație impresionantă pentru educație și pentru cultivarea unei sensibilități culturale, Lavinia Ungureanu îi încurajează pe elevii săi să vadă literatura ca pe o poveste vie – una care se scrie cu și despre ei. Interacțiunile vibrante de la clasă, proiectele creative și revista școlară, Spre lumină, pe care o coordonează cu succes, sunt doar câteva dintre modurile prin care transformă procesul de învățare într-o aventură a descoperirii de sine și a lumii. Această discuție ne poartă prin universul unei educații vii, care îmbină tradiția cu inovația, arătând cum literatura poate rămâne relevantă și captivantă pentru generația digitală. În acest context special, interviul devine o reflectare a ceea ce înseamnă să fii profesor cu adevărat – un creator de sens, un povestitor și un deschizător de drumuri.

- Ce v-a determinat să alegeți o carieră în învățământ? A fost o vocație pe care ați simțit-o încă din copilărie sau o decizie luată mai târziu?

- Dragostea mea pentru literatură își are rădăcinile în copilărie, când bunicul meu patern, Mihai, povestea în timp ce eu și sora mea, Delia, ne jucam în camera lui. Se transforma totul în jurul nostru odată ce bunicul începea spectacolul magic al istorisirilor cu vocea lui blândă și caldă, care atingea intensități emoționale copleșitoare când recita balada meșterului Manole. La momentul zidirii Anei, indiferent în ce joc eram prinse, lacrimile noastre se revărsau fără nicio reținere. Nu am înțeles atunci decât că era vorba de o suferință imensă, fiindcă bunicul închidea ochii ajungând la versurile Meștere Manole / Meștere Manole / Zidul rău mă strânge / Copilașu-mi plânge, iar abia mai târziu, poate după ce bunicul nu a mai fost, gândul s-a limpezit: pentru a construi ceva durabil, de o frumusețe unică, așa cum îi place lui Dumnezeu, trebuie să te dăruiești pe tine, să dai tot ce iubești ca om. Ritualul poveștilor se repeta zilnic, în timpul jocurilor, la masă, în plimbările cu bunicul în parc sau în Piața Unirii, la porumbei. Această din urmă destinație însemna mereu și o fotografie, și ceva dulce – de obicei, biscuiți Steluța. Și nu mai puteam trăi fără poveste, îi ceream noi mereu să spună, poate căutând emoția și întâmplarea miraculoasă. De atunci am simțit că vreau să trăiesc în preajma poveștii, mergeam la librărie cu bunicul și primeam cele mai frumoase cărți pe care le putea găsi, indiferent cât ar fi costat, mai ales că eu am prins 9 ani de comunism și am știut ce înseamnă să nu fie sau să nu se poată.

- Cum reușiți să faceți limba română atractivă pentru o generație conectată la tehnologie și la un limbaj prescurtat și informal?

- Comunicăm foarte mult oral, îi provoc pe copii să povestească despre ce le place din cărțile citite, din filmele vizionate, din călătoriile lor, îi încurajez să scrie despre acestea și apoi citim în plen în clasă, dau teme personalizate, creative, precum pagini de jurnal sau scrisori din ipostaza unor personaje sau adresându-ne către un personaj, incluzând experiențe proprii, făcând conexiuni între cărți și picturi, filme, muzică, sculpturi, operă, balet. Folosim tehnologia mereu la oră, căutăm informații permanent, avem telefoanele la îndemână, televizor și calculator, descoperim imagini din pictură și artă în general, vedem filme și spectacole sau fragmente în cadrul orelor și totul este dinamic, suntem aproape și de ceea ce le place lor, în căutarea a ceea ce ne interesează la literatură. Deși este mai comod de multe ori să gestionezi materiale în format electronic, am constatat că elevii preferă să citească în format fizic cărțile pe care le studiem, așa le pot avea cu adevărat aproape și pot face ceea ce noi numim cititul cu semne, un fel de dialog cu cartea pe parcurs sau revenind la anumite fragmente, punând foițe post-it la paginile care ne atrag atenția și scriind acolo idei, gânduri, întrebări, marcând elemente esențiale ale poveștii, notând scurte interpretări.

„Am ocazia să încurajez tinerii să-și găsească o voce prin scris, să exploreze ceea ce îi atrage eventual pentru a descoperi un traseu de viitoare carieră, ceea ce s-a și întâmplat de multe ori până acum”

Ce v-a inspirat să coordonați o revistă școlară?

- Coordonez revista Colegiului Național, Spre lumină, din 2010, atunci am lucrat împreună cu doamna profesoară de limba română Nicoleta Munteanu, și mi-am dorit să fac acest lucru pentru a fi aproape de literatură, de actul scrisului și de viața școlii în general și dincolo de orele de curs. Îmi este alături de niște ani buni, în calitate de coordonator, doamna profesoară de limba română Mihaela Calabalic. De asemenea, mărturisesc faptul că e o dorință secretă, încă din adolescență, când scriam în paginile aceleiași reviste a Naționalului în calitate de elevă. Acum am ocazia să încurajez tinerii să-și găsească o voce prin scris, să exploreze ceea ce îi atrage eventual pentru a descoperi un traseu de viitoare carieră, ceea ce s-a și întâmplat de multe ori până acum. Astfel am constatat că în timp a devenit continuarea firească a activității de la clasă, fiindcă în paginile revistei se pot prelungi lecturile și interpretările lor, interpretări ale filmelor și spectacolelor vizionate, la care de obicei mergem împreună, impresii și gânduri despre participări la evenimente culturale, despre expoziții de artă, festivaluri de științe, festivaluri artistice, precum FILIT, FITPTI, SFR, NAG etc. Revista oferă oportunitatea elevilor de a împărtăși colegilor experiențe despre domenii care îi pasionează, despre proiecte ale școlii sau individuale, despre acțiuni de voluntariat și experiențe de călătorie sau de studii. Pentru munca la revistă e nevoie de mult timp suplimentar, de construirea unor oportunități de experiențe interesante care să ducă la nevoia de a scrie despre ceea ce am trăit, am simțit, am citit, am descoperit, am gândit individual sau împreună cu ceilalți.

- Cum motivați elevii să scrie și să se implice în acest proiect?

- Sunt convinsă că motivația vine și din dorința lor de a face ceva diferit de activitățile de învățare obișnuite, din plăcerea de a-și explora pasiunile sau din bucuria de a vorbi despre performanțe, realizări, proiecte, experiențe competiționale sau din entuziasmul de a împărtăși creații literare proprii. Se îmbină recomandările mele și ale colegilor profesori care îmi sunt alături cu preferințele și dorințele lor de a căuta subiecte de scris în anumite direcții. Tot elevii sunt cei care pregătesc revista pentru formatul tipărit. Tot anul publicăm pe site-ul revistei diverse articole care păstrează ritmul cu evenimentele în curs și cu experiențele didactice sau culturale, iar o dată pe an, în ianuarie, la Zilele Colegiului Național, scoatem revista tipărită în cadrul unui eveniment special de lansare. Echipa care editează formatul tipărit muncește enorm, se adună un material imens în decurs de un an, dar așa avem ocazia să ne bucurăm de câte experiențe consistente am acumulat și ne amintim de momente frumoase, participări la proiecte și întâlniri culturale. Revista este, deci, integral lucrată de copii, elevii de gimnaziu și cei de liceu scriu textele, oferă imaginile, fotografiile pe care le folosim ca să ilustrăm articolele, unele imagini sunt picturi sau desene ale lor, pe unele le-am prelucrat adesea în imagini de copertă. Liceenii lucrează formatul tipărit, iar pentru aceasta e nevoie atât de competențe și cunoștințe specifice programelor de editare, aspecte de jurnalism cultural și consistente experiențe culturale.

Anual, revista participă la Concursul Național de Reviste școlare și Jurnalism, iar în ultimii 15 ani a obținut premiul I la etapa județeană, calificare la etapa națională și titlul de Laureat la etapa națională. În ultimii ani a urcat mult în clasamentul național, astfel încât a ajuns între primele trei reviste din țară, cu punctaj aproape maxim și Premiul I. Este o frumoasă formă de recunoaștere a efortului și a calității muncii pe care o fac de ani de zile copiii Naționalului. Din timpul pandemiei, când am deschis și site-ul revistei, revista a progresat extraordinar, și-a îmbogățit conținutul și a căpătat un format atent lucrat cu simț estetic și deschidere culturală, ceea ce se datorează unei tinere extraordinare, ambițioase și energice, de care sunt foarte mândră, pe care o admir și o iubesc. Ea a condus redacția revistei din pandemie până în prezent: Ilinca Bordea, absolventă a Naționalului, promoția 2024, acum studentă la SciencesPo, Paris, Franța.

Iubesc revista și privesc admirativ către copiii care au făcut-o să crească atât de frumos. Rămâne una dintre amintirile în care tinerețea lor se va oglindi zâmbind. Asta este ceea ce mă inspiră mereu, tinerețea și energia lor, pasiunile lor pe care îi încurajez să le transformăm în poveste, fiindcă, după cum spune undeva Ana Blandiana, doar ceea ce este scris există. Și frumusețea aceasta se înnoiește cu fiecare generație, căutarea evenimentelor și a ideilor este permanentă, cred că așa îmi păstrez și eu spiritul tânăr.

„Literatura nu se poate studia decât în confortul libertății de exprimare a ideilor”

- Aveți o metodă preferată pentru a-i încuraja pe elevi să-și depășească frica de a vorbi în public sau de a-și expune ideile?

- Niciodată nu ascult elevii sub amenințarea notei sau în maniera clasică de a răspunde la ceea ce au avut de învățat. Literatura nu se poate studia decât în confortul libertății de exprimare a ideilor, desigur susținute de argumente bazate pe studiu, pe faptul de a se fi informat în legătură cu un scriitor, cu un artist, cu un context cultural, istoric, social, cu o orientare anume. Cea mai bună cale de a începe discuția este o profundă cunoaștere a textului în sine, apoi fiecare are ocazia să povestească despre fragmentele care i-au atras atenția, despre aspecte care au avut un impact emoțional semnificativ, despre idei interesante, despre întrebările și problemele pe care le deschide textul. E un fel de atelier ora de literatură, unde încercăm să descoperim împreună și să construim direcții de interpretare, să dezbatem idei și întrebări. Eu nu rămân la catedră, trec undeva în clasă, printre ei, așezăm câteva scaune în fața clasei ca pe o scenă de spectacol și invităm pe rând elevii să ocupe rolurile principale de vorbitori pentru a da drumul discuției, apoi pe parcurs luăm intervenții ale colegilor, cu întrebări, completări, sugestii, de multe ori vin idei pe moment și aducem în discuție alte cărți, picturi, filme și imediat deschidem telefoanele sau televizorul și explorăm ideea respectivă pentru a extinde și aprofunda înțelegerea unui text în discuție. Mi s-a întâmplat ca unii elevi să fie inspirați de ceea ce se vorbește în clasă și să compună o poezie până la finalul orei sau să deseneze ceva legat de textul discutat. Două dintre desenele realizate astfel au devenit coperți ale revistei.

„Succesul nu se măsoară în premii sau în concursuri sau în note de zece, ci în calitatea umană la care trebuie să lucrăm zilnic”

- Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți un profesor de succes? Cum măsurați impactul pe care îl aveți asupra elevilor?

- E un efort zilnic pentru a apropia tinerii de literatură și de artă în general, fiecare oră este muntele lui Sisif urcat cu bucurie sau sacrificiul lui Manole făcut din iubire de frumos. Niciodată nu se termină pregătirea pentru o oră, pentru un text, mereu mai găsesc ceva de explorat, o conexiune de făcut, iar dacă pot constata că și ei sunt curioși și explorează diverse conexiuni între texte sau între texte și alte forme de artă, atunci suntem pe drumul cel bun, sau cum ar spune Blaga, suntem în zi, / suntem în tine, Elohim, în marea frumusețe care rămâne în noi și în lume. De multe ori pauzele mele trec în discuții cu ei despre ce au mai văzut în text dincolo de discuția de la oră, despre un film sau o pictură descoperite în conexiune cu textul sau despre ceva ce și-ar dori să exploreze, ca oportunitate de carieră. Sunt în legătură cu ei oricând, comunicăm prin mesaje în afara orelor, mi s-a întâmplat de multe ori să primesc mesaje și fotografii sau suveniruri la întoarcere din călătoriile lor când au ajuns într-un loc despre care am vorbit, precum Creta lui Alexis Zorba sau Alcala de Henares unde s-a născut Cervantes sau Viena lui Gustav Klimt. Succesul nu se măsoară în premii sau în concursuri sau în note de zece, ci în calitatea umană la care trebuie să lucrăm zilnic și să o creștem prin cultură și frumusețe și iubire. Sensibilitatea lor ca oameni, unii față de ceilalți, responsabilitatea lor pentru munca pe care o fac, onestitatea față de ceea ce își asumă, ambiția de a fi mereu mai buni decât în ziua precedentă, bucuria de a descoperi domeniile care se potrivesc personalității fiecăruia, comunicarea deschisă cu celălalt, dorința de a construi în lumea asta ceva care să rămână, un orizont de cultură consistent – acestea sunt reperele mele în lucrul cu tinerii.

- Dacă ar fi să dați un sfat unui tânăr care își dorește să devină profesor, care ar fi acela?

- Mai întâi să se asigure că vrea acest lucru. Să muncească mereu cu pasiune, în primul rând lucrând cu sine însuși, iar dacă iubește oamenii, atunci domeniul i se potrivește, pentru că va avea de dăruit altora, să aibă în vedere că studiul nu se termină niciodată și să fie deschis să primească idei și sugestii din partea celor cu care lucrează, să admită că opinia lui este un reper, dar nu singura posibilă. Să fie mereu conectat cu fenomenul cultural contemporan, cu literatura și artele, să călătorească și să includă în munca sa cu tinerii, dincolo de materia obligatorie pentru examene, experiențe directe prin întâlniri cu artiști, personalități culturale, participări la evenimente culturale. Neapărat să descopere literatura contemporană prin festivaluri precum FILIT, iar apoi să includă la clasă texte ale autorilor întâlniți, eventual în oglindă cu autori intrați în canonul clasic. Tinerii se regăsesc în literatura contemporană, simt că este vorba despre ei, că cineva le cunoaște și le explorează măcar, chiar dacă nu le înțelege deplin, problemele și preocupările, dilemele și dificultățile de adaptare, de comunicare atât cu propria persoană, cât și cu familia și cei din jur. Simt că literatura este o poveste vie care se scrie cu ei și despre ei și asta îi deschide ca oameni, îi apropie și îi poate face mai buni, mai receptivi, mai pătrunzători în gândire și mai profunzi în sensibilitate.

A consemnat Maura ANGHEL

 

 

 

Prof. Lavinia Ungureanu este absolventă a Facultății de Litere, are un master în Literatură comparată și antropologie culturală, dar și un doctorat în teatru.