Adolescenții ieșeni nu sunt pregătiți de Bacalaureat. Mii de note între 1 și 2,99, la simularea examenului
Dimensiune font:
La simularea examenului de Bacalaureat organizată de ISJ
Faţă de simularea organizată de Ministerul Educaţiei în luna martie 2024, prezenţa elevilor ieşeni la simularea din 11 - 13 decembrie 2024 a fost mai scăzută. În martie 2024 a fost înregistrată o prezenţă de 84.77%, iar în decembrie 2024 prezenţa a fost de doar 80.44%. De remarcat este faptul că doar 10.14% din totalul celor 562 de elevi de la seral au participat la ultima simulare. „Este de aşteptat ca rezultatele obţinute la examenul propriu-zis să înregistreze ameliorări în condiţiile în care elevii vor valorifica feedbackul primit, îşi vor intensifica eforturile de pregătire, iar cadrele didactice vor adapta strategiile de predare şi remediere în funcţie de nevoile identificate”, spun cei de la ISJ Iaşi.
Din cei 4276 de elevi prezenţi la toate probele scrise, 1.686 de elevi au obţinut cel puţin nota 5.00 la fiecare disciplină de examen şi cel puţin media 6 a probelor.
Asta arată un nivel de promovare de 39,43%, care de altfel este sub nivelul celor două simulări organizate în anul şcolar 2023-2024, de 46,74% cât a fost în martie 2024, şi 51,03% cât a fost în aprilie 2024.
Româna, o comoară „în adâncuri îngropată”
La simularea organizată de ISJ Iaşi în luna decembrie a anului trecut, 75,31% din elevii care au susţinut proba scrisă la limba şi literatura română au obţinut cel puţin nota 5. Procentajul este peste nivelul înregistrat la simularea Ministerului Educaţiei din luna martie 2024 (62,31%) şi sub nivelul înregistrat în luna aprilie a anului trecut (77,98%) la simularea ISJ. „Rezultatele elevilor ieşeni la proba E.a) rămân consecvent peste pragul procentual de 50%, însă cu decalaje substanţiale între cele trei filiere. Acesta este recuperabil, în contextul în care un număr consistent de elevi de la filierele tehnologică şi vocaţională au obţinut note din tranşa imediat inferioară notei 5”, se arată în raportul ISJ.
Elevii din filiera teoretică au obţinut performanţe superioare comparativ cu celelalte filiere. Cele mai multe note s-au încadrat între 8 şi 8,99 (27,83%), notele între 7 și 7,99 fiind în proporție de 19,38%, iar cele între 9 și 9.99 de 18,59%. Sub nota 5 au luat 7,11% dintre elevii testați.
La filiera tehnologică, 23,56% au obţinut note între 4 şi 4,99, iar 24,40% între 5 şi 5,99 și mai puțin de 10% au avut note între 8 şi 10. „Aceste rezultate evidenţiază dificultăţile persistente ale elevilor din acest domeniu de învăţământ, unde accentul practic ar putea influenţa performanţele teoretice”, este concluzia inspectorilor şcolari.
La filiera vocaţională, 19,02% dintre elevi au note între 5 și 5,99, alți 17,74% între 6 și 7,99, iar peste 20% dintre cei care au susținut examenul au primit note peste 8.00.
Matematica, eterna necunoscută
La proba E.c, la Matematică, doar 38.86% din totalul elevilor s-au situat peste nota 5. La filiera tehnologică, 1.642 din 1.963 elevi (83,65%) nu au reuşit să obţină cel puţin nota 5, fapt care reflectă dificultăţile majore ale elevilor de a acumula şi aplica competenţele matematice esenţiale. „Se recomandă introducerea unor exerciţii aplicate şi a unor materiale interactive pentru a stimula înţelegerea şi aplicarea conceptelor matematice în contexte practice. O colaborare strânsă între profesori, consilieri şi elevi ar putea contribui la reducerea lacunelor şi la creşterea nivelului de promovare”, spun cei de la ISJ Iaşi.
La învăţământul tehnologic predomină tranşa notelor situate între 1 și 1,99, peste un sfert dintre elevii acestei filiere nereuşind să abordeze subiectele.
De asemenea, peste 50% din elevii din liceele cu profil tehnologic au obţinut note cuprinse între 1 şi 2,99.
La specializările matematică-informatică şi ştiinţe ale naturii predomină notele între 5 și 5,99. Carmen DEACONU, Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau