Ieşean amendat cu 2.000 lei pentru construire fără autorizație
Dimensiune font:
Suma totală strânsă din sancţiunile aplicate de Poliția Locală în perioada 1-7 august este de aproape 140.000 lei
În această lună, exceptând activităţile specifice, polițiștii locali au intervenit la 179 solicitări telefonice primite de la cetățenii municipiului, autorități publice locale sau centrale sau persoane juridice care își desfășoară activitatea în municipiu. În urma verificărilor efectuate în teren pentru stabilirea situației de fapt a celor semnalate la Dispeceratul Poliției Locale Iași, dar și din oficiu, polițiștii locali au legitimat 989 persoane, iar pentru încălcarea legislației au întocmit 498 procese-verbale, sancțiunile fiind aplicate gradual, în funcție de gravitatea faptei, cuantumul acestora fiind 138.385 lei. Astfel, pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-au aplicat un număr de 157 sancțiuni (Legea nr. 61/1991), iar faptele constatate și sancționate contravențional de către polițiștii locali au fost: pentru consum de alcool, apelare la mila trecătorilor, adresare de injurii și expresii jignitoare la adresa cetățenilor sau organelor de ordine publică ș.a..
Predomină contravenţiile rutiere
Şi traficul rutier și pietonal s-a aflat în atenția polițiștilor locali, aceştia fiind prezenți în zonele predispuse aglomerării și blocajelor rutiere. Pe linie rutieră au fost întocmite un număr de 180 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 (R), printre faptele sancționate contravențional numărându-se 46 fapte ce au vizat accesul interzis, 60 fapte privind staționarea interzisă, 74 fapte privind oprirea interzisă. În acest context, au fost ridicate și un număr de 34 autovehicule care staționau neregulamentar.
Polițiștii locali au mai aplicat 122 sancțiuni prevăzute de hotărârile adoptate de Consiliul Local al municipiului Iași. Faptele sancţionate se referă la comerț ambulant neautorizat, extinderea spațiului închiriat/autorizat pentru activitate, consum de băuturi alcoolice în parcuri ș.a. La alte acte normative avute în competență, polițiștii locali au întocmit 39 procese-verbale de constatare a contravenției.
15 şantiere verificate în fiecare zi
La rândul lor, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au verificat un număr de 15 șantiere/zi cu privire la respectarea măsurilor asumate prin Planul de Prevenire și Reducere a Poluării pe Șantier, precum și respectarea programului de odihnă, prevăzut în Legea nr. 61/1991. Cei de la Serviciul Control Urbanism. Afișaj Stradal au verificat situația de fapt în cazul a 31 sesizări de la cetățeni, au verificat 42 autorizații de construire și au înmânat 34 notificări pentru verificarea legalității construcțiilor.
În urma activităților desfășurate a fost identificată ă construcție fără autorizație, întocmindu-se procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 50/1991. Astfel, a fost sancționată contravențional o persoană, stabilindu-se o amendă în valoare de 2.000 lei, întrucât a executat lucrări de construire (dezafectare parțială imobil existent și reconstruire și extindere imobil) fără a deține autorizație în acest sens. S-a dispus sistarea lucrărilor și intrarea în legalitate prin obținerea autorizației de construire, iar în caz contrar se vor aplica prevederile legii. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau