Încep lucrările pe unul dintre cele mai tranzitate bulevarde din Iași
Dimensiune font:
* a fost semnat contractul pentru lucrările de modernizare a bulevardului
Primarul Mihai Chirica a semnat miercuri, 26 iunie, contractul pentru execuția lucrărilor de modernizare a bulevardului Poitiers, investiție în valoare de 37,3 milioane de lei (fără TVA), care urmează să fie realizată de asocierea SC Conest SA – SC Luconsa BM SRL – SC Symmetrica SRL, desemnată câștigătoare a licitației organizată de municipalitate.
Lucrările, care au ca termen de execuție 15 luni, conform contractului încheiat între beneficiar și constructor, vor fi executate pe toată lungimea bulevardului Poitiers, în lungime de 2.610 metri, cu patru benzi de 3,5 metri, încadrat de spațiu verde și trotuare, cât și pe pasajul Cetățuia – CUG, în lungime de 280 de metri. „Primăria Municipiului Iași susține un amplu program de modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale, precum și de reparații ale străzilor și trotuarelor, în care sunt incluse, în diverse stadii (contracte de lucrări în derulare, proiectate, în curs sau propuse pentru proiectare), în jur de 150 de străzi din toate zonele orașului. În prezent Primăria Municipiului Iași are încheiate contracte de lucrări în derulare pentru 41 de străzi, la care se adaugă Pasajul Socola, în valoare totală de circa 181 de milioane de lei”, a declarat primarul Mihai Chirica. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau