Începe cea de-a 60-a ediție a Congresului Național de Cardiologie
Dimensiune font:
În contextul prevenției cardiovasculare ca temă generală, astăzi începe cea de-a 60-a ediție a Congresului Național de Cardiologie.
Printre noutățile ediției desfășurate pe parcursul a patru zile se numără transmisiunile live din studio, numărul mare de cazuri clinice comentate, un număr mai mare de sesiuni dedicate tinerilor cardiologi.
Manifestarea științifică se adresează și medicilor din specialitățile conexe. Participă, de asemenea, lectori de renume național și internațional.
Şeful Clinicii de Recuperare Cardiovasculară din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Iaşi, Prof. Dr. Florin Mitu, unul dintre organizatorii Congresului a declarat că din octombrie va începe un Program de screening în domeniul prevenţiei bolilor cardiovasculare care se adresează populaţiei din întreaga ţară: Proiectul de screening al bolilor cardiovasculare care se va desfășura din acest an, din toamnă, și anume „Totul pentru inima ta” este un proiect de screening populațional la care vor fi evaluați peste 160.000 de persoane din toată țara, pe factorii de risc cardiovasculari. Cei cu risc ușor moderat vor fi tratați prin medicul de familie, iar cei cu risc înalt vor fi diagnosticați și tratați în centre de screening regionale. Se dorește realizarea unui registru de boli cardiovasculare plecând de la acest proiect. Acesta va fi util pentru a vedea care sunt factorii de risc, care este distribuția la nivel național și urmarirea acestor pacienți în dinamică.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau