Începe procesul tatălui acuzat că şi-a ucis fiica de 5 ani. Cadavrul a fost descoperit în curtea casei
Dimensiune font:
Ilie Antonio Arhip este acuzat de omor calificat ■ acesta şi-ar fi ucis fiica de 5 ani ■ cadavrul a fost îngropat în curtea inculpatului acum 15 ani ■ copila şi mama ei fuseseră date dispărute de bunicul matern ■
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ au finalizat urmărirea penală şi l-au trimis în judecată pe Ilie Antonio Arhip, de 51 de ani, din Tîrgu Neamţ, în sarcina sa fiind reţinută săvîrşirea infracţiunii de omor calificat.
Bărbatul a fost arestat în octombrie anul trecut şi este după gratii şi în acest moment, după ce în curtea sa a fost găsită îngropată fiica lui, o fetiţă de numai 5 ani. Copila şi mama ei fuseră date dispărute în urmă cu 15 ani, de către tatăl femeii. Totul a ieşit la iveală la un deceniu şi jumătate de la dispariţia fostei neveste a lui Arhip, Magdalena Ursu, de 26 de ani, din Buhuşi şi a fiicei celor doi, Andreea, de 5 ani.
Pe 19 octombrie 2021, în urma unei sesizări, anchetatorii au descins în curtea inculpatului, ulterior descoperind cadavrul copilei, îngropat la jumătate de metru adîncime. Oamenii legii presupun că individul ar fi ucis-o şi pe fosta soţie, dar deocamdată corpul acesteia nu a fost găsit, deşi s-au făcut numeroase verificări.
Probabil că ideea crimei a încolţit în mintea lui Arhip pe 7 decembrie 2006, cînd Magdalena Ursu, divorţată fiind şi locuind deja la casa părintească, la Buhuşi, s-a prezentat la uşa fostului soţ însoţită de un executor judecătoresc, pentru a-şi lua fiica pe care instanţa i-o încredinţase. Mama şi fiica au plecat împreună la Buhuşi, la bunicul matern al copilei.
A doua zi, pe 8 decembrie 2006, Arhip a venit acasă la Magdalena Ursu şi nu se ştie cum a convins-o să meargă împreună cu fetiţa în oraş, pentru a-i cumpăra haine. Nu s-au mai întors acasă niciodată.
Ancheta a fost îngreunată de faptul că bunicul matern a anunţat dispariţia celor două la aproape un an şi jumătate, în martie 2007, spune el datorită faptului că între timp a mai vorbit la telefon cu fiica lui care i-ar fi dat asigurări că este bine atît ea, cît şi copilul. Au existat zvonuri că mama şi fiica ar fi plecat în Germania, dar corespondenţa oficială cu autorităţile străine nu au confirmat acest lucru.
Cel mai probabil mobilul crime ar fi răzbunarea. Pînă acum, inculpatul nu a mai avut contact cu legea penală.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau