Închisoare pentru mama din Suceava care și-a agresat sexual copiii și i-a trimis la cerșit
Dimensiune font:
O femeie din Suceava a fost condamnată definitiv la închisoare cu executare pentru că și-a agresat sexual și a exploatat prin cerșetorie cei doi copii ai săi: o fetiță de nouă ani și un băiat de cinci ani.
Judecătoria din Rădăuți a condamnat-o pe o femeie din Suceava la 7 ani de închisoare, cu executare, pentru că agresarea sexuală și exploatarea prin cerșetorie a celor doi copii ai săi: o fetiță de nouă ani și un băiat de cinci ani.
Decizia de condamnare pentru viol și exploatare prin cerșetorie a rămas definitivă după ce suceveanca și-a retras apelul introdus la instanța superioară.
Potrivit anchetatorilor, faptele s-au petrecut în perioada 2018-2020. Timp de doi ani, femeia l-ar fi bătut de multe ori pe băiatul ei de 5 ani și l-ar fi trimis, în mod constant, pe străzi, să cerșească împreună cu sora lui mai mare.
Mai mult decât atât, mama și-ar fi agresat sexual băiatul.
Anchetatorii au descoperit și că fiica de 9 ani a femeii era obligată constant să asiste la partidele de sex ale mamei sale, cu diferiți bărbați.
„Minora a fost expusă în mod repetat unor gesture și acte cu tentă și de natură sexuală, posibil și abuzuri sexuale sub forma agresiunii sexuale, prin aceste tratamente și comportamente abuzive de natură fizică și sexuală, având în vedere contextual familial de comitere, creând o stare de pericol ce a pus în primejdie gravă dezvoltarea normală a copilului din punct de vedere fizic, intelectual și moral”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Femeia a fost arestată în luna iunie a anului trecut, iar de atunci cei doi copii sunt în grija unei familii de asistenți maternali. Micuții sunt consiliați psihologic pentru a-și reveni după abuzurile la care i-a supus mama lor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau