Mai mult de 170 de copii consultaţi în câteva ore, la Sf.Maria!
Dimensiune font:
* „Zilnic, înregistrăm o adresabilitate medie de 150 de pacienţi, dar au fost şi zile extrem de aglomerate, în care numărul consultaţiilor a ajuns la 175 într-o gardă”, a spus Alina Belu, managerul Spitalului pentru Copii
Numărul micilor pacienţi care vin să se interneze din cauza infecţiilor respiratorii este în continuă creștere la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf.Maria”, din Iași. Nu puţine sunt situaţiile în care copiii au ajuns la spital din cauza pneumoniei, a bronşitelor şi infecţiilor căilor respiratorii.
Managerul Spitalului pentru Copii, Alina Belu, a declarat că în ultima săptămână 112 copii au fost internaţi din cauza infecţiilor aparatului respirator superior cât şi inferior.
Dintre aceştia, 82 au fost diagnosticaţi cu infecţii acute de căi respiratorii superioare. Micuţii pacienţi s-au plâns că au adenofaringită sau durere în gât. Alţi 30 au infecţii la nivelul căilor aeriene inferioare. Cel mai adesea copiii ajung la spital cu dureri şi inflamaţii la nivelul gâtului, nasului înfundat, secreţiilor nazale, durerilor de cap, febrei şi tusei. „Aproximativ 40 la sută din numărul total al prezentărilor sunt copii de vârstă de până la 1 an, 12 la sută sunt copii de 1 an, 14 la sută au 2 ani, opt la sută au 3 ani. Tot opt la sută e numărul de prezentări ale copiilor în vârstă de 4 ani, iar 13 la sută sunt copii cu vârsta între 5 şi 9 ani. Zilnic, înregistrăm o adresabilitate în medie de 150 de pacienţi, dar au fost şi zile extrem de aglomerate, în care numărul consultaţiilor a ajuns la 175 într-o gardă”, a spus Alina Belu, managerul Spitalului pentru Copii. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau