Măsuri pentru fluidizarea traficului pe DN2, între Suceava și Vama Siret
Dimensiune font:
În vederea asigurării activităților de decongestionare și fluidizare a traficului și circulației în condiții de siguranță pe DN2 pe segmentul de drum Suceava – Siret, motivate de faptul că, circulația în ultima perioadă s-a desfășurat pe partea carosabilă dar și pe acostament, ducând la ruperea acestuia, prefectul județului a solicitat Secției Drumuri Naționale Suceava intervenția în regim de urgență. În acest sens, începând de luni dimineață se efectuează lucrări de completare acostamente cu material frezat pe DN2, km 473 – 474.
Totodată, luând în considerare valorile crescute de trafic, în special reprezentat de vehicule de mare tonaj care au ca destinație Ucraina, care au condus la crearea de coloane de așteptare pe DN 2 în zona de drum Suceava – Siret, prefectul județului a solicitat conducerii SDN Suceava identificarea de zone în care vor fi amplasate toalete ecologice. În acest sens, cu sprijinul Primăriei Municipiului Suceava vor fi amplasate 10 toalete ecologice, care vor fi suplimentate luându-se în considerare valorile de trafic ce vor fi înregistrate în perioada următoare.
Prefectul județului a dispus analizarea posibilității organizării unui spațiu de parcare care să asigure staționarea temporară a unui număr ridicat de autovehicule și care va permite fluidizarea circulației în zona Punctului de trecere a frontierei Siret. În urma discuțiilor cu primarul orașului Siret, Adrian Popoiu, acesta și-a exprimat disponibilitatea de a pune la dispoziție un teren din domeniul localității, unde este posibilă staționarea temporară a aproximativ 300 de tiruri, urmând a fi identificate și alte posibile terenuri.
În această zonă de staționare temporară vor fi asigurate condiții normale de odihnă, vor fi amplasate toalete ecologice, dușuri mobile, va fi organizat fluxul de intrare – iesire a tirurilor sub coordonarea structurilor MAI.
În ceea ce privește autoritățile vamale au fost dispuse măsuri de suplimentare a efectivelor de lucrători vamali cu 7 posturi, urmând ca în perioada următoare să fie completate cu încă 2 lucrători, ccea ce permite optimizarea activităților în Punctul de Trecere a Frontierei Siret.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau