Mihai Chirica · Scrisoare deschisă adresată tuturor ieșenilor

chirica  475780_n

Dimensiune font:

| 07-06-2024 20:02

 

 
Scrisoare deschisă adresată tuturor ieșenilor
Dragi ieșeni, suntem la finalul campaniei electorale pentru Alegerile Locale și Alegerile Europarlamentare. Duminică, pe 9 iunie, fiecare dintre noi are datoria morală de a fi prezent la secția de votare și să pună ștampila de vot pe partidul și pe candidatul care îl reprezintă cel mai bine.
Pe mine mă cunoașteți de ani de zile. Sunt prezent în fiecare zi pe străzile din oraș, de vorbă cu cei mai mulți dintre Dumneavoastră, implicat și dedicat administrării comunității noastre. Așa cum, poate, ați observat, nu am făcut o campanie electorală la fel ca ceilalți candidați. Nu v-am împuiat capul cu promisiuni, cu planuri fanteziste, nu m-am lăudat cu lucruri deja făcute, pentru un motiv foarte simplu: ieșenii au bunul simț și decența să discearnă adevărul de minciună.
Crescut într-o familie decentă, cu bun simț și modestie, cu credință în Dumnezeu, am dus această campanie electorală fără atacuri la persoană, fără injurii, fără înscenări. Din păcate, s-a văzut disperarea aceluiași Grup de Interese Local, format din așa-ziși jurnaliști condamnați penal, oameni de afaceri cu bacalaureatul luat la 40 de ani, politruci veșnic perdanți care se pun în slujba celui care plătește mai mult. Au orchestrat atacuri, au inventat declarații, au trucat clipuri, au plătit zeci de mii de euro în reclame mincinoase în mediul online, cu un singur scop: să ajungă Ei să controleze Iașul și fondurile bugetare. Iar miza nu e deloc mică: avem atrase sute de milioane de euro fonduri europene, avem proiecte de anvergură cu susținere de la bugetul central și local. Acesta este „borcanul de miere” la care vrea să ajungă acest Grup de Interese Local și pentru asta nu se dau în lături de la nimic!
Nu am răspuns și nu voi răspunde niciodată abjecțiilor inventate și aruncate în spațiul public. Credința mea este că Dumneavoastră, ieșenii, aveți discernământul de a respinge toate inepțiile adversarilor disperați. La fel ca untdelemnul, adevărul iese întotdeauna la iveală!
Mi-ați confirmat acest crez în sutele de discuții pe care le-am avut cu Dumneavoastră, în fiecare zi.
De aceea, pe 9 iunie, sunt încrezător în șansa orașului nostru! Suntem în aceeași echipă, una câștigătoare, pentru că avem de partea noastră cel mai puternic aliat: noi, ieșenii!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Hipotermia, ucigașul tăcut care atacă în sezonul rece
19/11/2024 18:41

Chiar temperaturile din termometre au fost mai crescute in ultimele zile, medicii ieseni continuă să tragă semnale de alarmă in randul populatiei. Specialistii vorbesc despre hipotermie ca fiind un „u ...

Un microbuz plin cu muncitori a luat foc în trafic
19/11/2024 18:40

Pompierii de la ISU Iaşi au fost chemaţi să intervină, marti, pentru stingerea incendiului. Din fericire, nu au fost răniţi. Toţi pasagerii au reuşit să se autoevacueze. Ieri dimineaţa, un incendiu a ...

Atașatul cultural al Ambasadei SUA în România, la UAIC
19/11/2024 18:37

Marti, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi (UAIC) a primit vizita oficială a atasatului cultural al Ambasadei Statelor Unite ale Americii in Romania, Peter Brown, care s-a intalnit cu prof ...

IaȘi Cufărul cu Haine, moda și sustenabilitatea într-o ediție memorabilă la Palatul Culturii
19/11/2024 17:47

Într-o lume in care moda tinde să isi lase o amprentă ecologică grea, Iasul devine un exemplu de responsabilitate prin organizarea celei de-a XII-a editii a „IaSi Cufărul cu Haine”. Pe 24 ...

Femei care schimbă satul. Antreprenoarele ce cultivă vise
19/11/2024 16:49

Pe o vale ascunsă intre dealuri, la Tăcuta, Ioana, o tanără de 35 de ani, a construit un mic imperiu al gastronomiei traditionalei. Crescută intr-o familie unde rolurile erau bine definite – bărbatu ...

Educația sexuală în școli, cheia pentru un viitor informat sau subiect tabu?
19/11/2024 16:41

Clopotelul sună schimbare in scolile din Romania. Subiectul educatiei sexuale in programa scolară a devenit un teren fertil pentru dezbateri, emotii puternice si, uneori, lupte ideologice. Este oare timpul s ...

  Livrat la ușă, revoluția platformelor de livrare și prețul ascuns al comodității
19/11/2024 15:21

Pandemia de COVID-19 a accelerat adoptarea serviciilor de livrare, iar expansiunea lor pare să nu dea semne de incetinire. În Romania, platforme precum Glovo, Bolt Food, Tazz sau Uber Eats au devenit ind ...

De la vise, la joburi cool
19/11/2024 14:44

La Colegiul National „Emil Racovită” din Iasi, atmosfera a fost cu totul specială astăzi. Peste 120 de elevi au lăsat deoparte manualele si timp de oră au fost invitati să participe la o căl ...

  Concerte de Vivaldi, Mozart și Beethoven în trei comune ieșene
19/11/2024 14:01

  Elevi din zone cu acces redus la cultură din judetul Iasi se vor bucura de trei recitaluri sustinute de formatii camerale formate din studenti si absolventi ai Facultătii de Interpretare, Compozitie ...

Ziua Mondială a Filosofiei, la Muzeul „Poni-Cernătescu”
19/11/2024 13:42

  Muzeul Stiintei si Tehnicii „Stefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal National „Moldova” Iasi, in parteneriat cu Asociatia „Noua Acropolă” – Filiala Iasi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei