Mihai Eminescu, comemorat la Ateneu
Dimensiune font:
Marți, 15 iunie 2021, Ateneul Național din Iași organizează o serie de evenimente dedicate poetului național Mihai Eminescu.
În ziua trecerii la cele veșnice a lui Mihai Eminescu, Ateneul Național din Iași organizează o serie de evenimente omagiale și comemorative dedicate marelui poet național.
Începând cu ora 10, în fața Ateneului va avea loc un atelier de creație, organizat în parteneriat cu Facultatea de Arte Vizuale și Design, decan conf. univ. dr. Adrian Stoleriu, din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, rector prof. univ. dr. Aurelian Bălăiță. Studenții Facultății vor desena clădiri emblematice în care a locuit sau și-a desfășurat activitatea Mihai Eminescu, care încă se regăsesc.
„Desenele tinerilor studenți vor alcătui o expoziție itinerantă, ce va putea fi vizitată atât la sediul Ateneului, cât și în alte locații din țară sau din străinătate”, a declarat managerul Ateneului ieșean, Andrei Apreotesei.
De la ora 10:30, la Capela Artiștilor Ateneului, va avea loc o slujbă de pomenire a poetului Mihai Eminescu.
De asemenea, vor fi prezentate și două obiecte de cult, restaurate de părintele Andrei-Vlad Chiriac, un antimis vechi de peste 50 de ani, cu semnătura Patriarhului Justinian și un prapur bisericesc, cu o vechime de peste 100 de ani. Cele două obiecte fac parte din patrimoniul Ateneului Național din Iași și se vor regăsi în expoziția permanentă din Capela Artiștilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau