Mii de peşti din acumularea Ezăreni au murit sufocaţi
Dimensiune font:
Verificările efectuate de specialiştii Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad au scos la iveală diverse surse de poluare, iar din analiza probelor de apă s-a constatat „existența unor valori foarte reduse ale oxigenului dizolvat, ceea ce justifică mortalitatea piscicolă, cauzele fiind naturale”
Mii de peşti morţi au fost găsiţi, zilele trecute, în acumularea Ezăreni, incident semnalat de angajați din cadrul S.G.A. Iași. Din acest motiv, inspectorii de specialitate în domeniul gospodăririi apelor împreună cu personal de la Laboratorul de Calitatea Apei din cadrul Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad au prelevat probe pentru analize fizico-chimice din acumularea Ezăreni - județul Iași pentru identificarea cauzelor mortalității piscicole. „Întrucât în ultima perioadă în Iași au fost înregistrate temperaturi ridicate, care generează manifestarea unor fenomene specifice și modificări sezoniere în apele lacurilor de acumulare, A.B.A Prut-Bârlad a intervenit imediat pentru a remedia situația din teren. Din verificările efectuate la fața locului nu au fost identificate surse de poluare, iar din analiza probelor de apă prelevate din diferite secțiuni relevante pentru o analiză cât mai judicioasă a calității apei, s-a constatat existența unor valori foarte reduse ale oxigenului dizolvat, ceea ce justifică mortalitatea piscicolă, cauzele fiind naturale”, spune Andreea Poenaru, purtător de cuvânt al Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad.
Biologii din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad au oferit explicații suplimentare referitoare la fenomentul înregistrat. Astfel, stagnaţia de vară din lacurile eutrofe duce la o scădere puternică a concentraţiei de oxigen din cauza descompunerii substanțelor organice rezultate și în urma descompunerii organismelor acvatice, a temperaturii foarte ridicate și a adâncimilor reduse ale apei. Pentru a preveni acest fenomen, care afectează populațiile piscicole, personalul de la Sistemele de Gospodărire a Apelor acționează, intervenind cu instalații specifice pentru aerarea apei, astfel încât să poată fi asigurată o creștere a cantităților totale de oxigen din apă.
Se întâmplă în fiecare vară
Fenomenul nu este nou. „În fiecare vară ne întâlnim cu astfel de fenomene în perioadele caniculare, iar angajații Sistemelor de Gospodărire a Apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad monitorizează acumulările de apă aflate în administrare și intervin, atunci când din considerente locale este necesară implicarea personalului de specialitate”, mai spun oficialii ABA Prut Bârlad. În trecut, astfel de cazuri s-au înregistrat în zona Gorban, pe un braţ vechi al Jijiei.
În schimb, în 2018, cei de la Ape Prut Bârlad au aplicat o amendă de 75.000 Aeroportului Internaţional Iaşi pentru poluarea accidentală a acumulării Ciric III. A fost vorba de folosirea de substanţe chimice, respectiv uree tehnică, cu scopul degivrării pistei, fără asigurarea condiţiilor de evitare a poluării directe sau indirecte a apelor de suprafaţă. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau