Mijloacele de transport în comun vor circula până la ora două, în noaptea de Înviere!
Dimensiune font:
Circulația mijloacelor de transport în comun din municipiul Iași va fi prelungită până la ora două în noaptea de Înviere, anunță Compania de Transport Public (CTP). „Dorim să vă bucurați de Sărbătorile pascale, iar pentru aceasta, în noaptea de Înviere vom prelungi programul transportului public până la ora 2.00 dimineața! Pentru a participa la această sărbătoare importantă am adaptat traseele noastre, astfel încât să vă putem ajuta să ajungeți acolo unde doriți să fiți alături de cei dragi. Autobuzele și tramvaiele de pe toate traseele vor fi la stradă, gata să vă transporte în această noapte magică a sărbătorii Pascale cu o frecvență de 30 de minute!”, afirmă reprezentanții companiei într-un mesaj adresat călătorilor. Astfel, în noaptea de Înviere, traseul 20 va fi scurtat până la rond Păcurari, traseele 27 și 44 vor circula până la Tehnopolis, în timp ce pe traseele 23, 29 și 41 se va circula conform planificării de vacanță, programul de circulație al autobuzelor de rămândând acelaşi. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau