Muncitor mort la Suceava, după ce trunchiul unui copac i-a căzut în cap. Lucra fără forme legale

16_11zon

Dimensiune font:

| 23-10-2024 22:09

Un bărbat de 50 de ani a murit, miercuri, într-un parc din Suceava, după ce un trunchi de copac l-a lovit puternic în cap, în timp ce lucra împreună cu alţi colegi la toaletarea pomilor. Muncitorii erau angajaţi cu „ziua”, dar nu aveau contracte de muncă.

Accidentul a avut loc miercuri dimineaţa, în zona a statuii statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare din zona parcului Șipote din oraşul Suceava. Colegii bărbatului de 50 de ani au fost cei care au sunat la 112, în jurul orei 10.50, şi au anunţat cele întâmplate, cerând ajutor de urgenţă.

Din păcate, echipajul care a ajuns la faţa locului nu l-a mai putut resuscita pe Ilie C., în vârstă de 50 de ani, constatând decesul ca urmare a loviturii puternice pe care a primit-o în cap.

Potrivit aceleiaşi surse, cei trei angajaţi ai unei firme din Volovăț se aflau în parcul Şipote pentru a efectua lucrări de toaletare a spaţiului verde din perimetrul statuii.

Din primele cercetări a rezultat că, după ce unul dintre arbori a fost tăiat cu un motoferăstrău de către un muncitor, victima, Ilie C., urma să îl tracteze cu un utilaj cu șenile. Numai că, au spus colegii bărbatului, acesta a supraaccelerat utilajul, iar copacul a căzut în mod necontrolat peste el, omorându-l pe loc.

Fiind vorba despre un accident de muncă, a fost solicitată şi intervenţia ITM, care, însă, a constatat că Ilie C. nu figura în niciun document ca fiind angajat la firma din Volovăț care executa lucrările în parc şi nici nu avea echipament de protecţie. El ar fi lucrat ca zilier, însă nu se știe în ce condiții, la firma respectivă, care avea contract de toaletare în acea zonă cu Ocolul Silvic Pătrăuți, administratorul fondului forestier din Parcul Șipote.

În urma verificărilor făcute de angajaţii ITM s-a constat că, de fapt, niciunul dintre cei muncitori care lucrau la toaletarea parcului Şipote nu avea nicio formă legală de muncă.

De asemenea, în legătură cu muncitorul care a murit există și suspiciunea că ar fi consumat alcool înainte de producerea accidentului.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, iar cercetările continu pentru a se stabili exact împrejurările în care şi-a pierdut viaţa bărbatul de 50 de ani.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Incendiu la o fabrică de textile din Vaslui - Care ar fi cauza deflagrației
21/11/2024 11:13

Un incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, la o fabrică de produse textile situată la ieşirea din municipiul reşedinţă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui ...

Dezvăluiri absolut incredibile de la un mare spital din Iași: Medici acuzați că se drogau în timpul gărzilor
21/11/2024 11:06

Este anchetă uriasă la Spitalul Sfantul Spiridon din Iasi. Doi medici sunt vizati de către procurorii DIICOT pentru consum de droguri. Acestia s-ar fi drogat chiar in timp ce erau de gardă. Cei doi medici ...

Au fost afișate rezultatele finale Rezidenţiat
21/11/2024 08:45

Pe primele trei locuri se află absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. În clasament urmează studenţi de la Universitatea de Stat de Medicină ...

Un copil din zece a fost victima violenței în primele două luni ale anului școlar
21/11/2024 08:44

* incidenta este de două ori mai mare la elevii din ciclul primar fată de gimnaziu si de patru ori mai mare comparativ cu adolescentii * părintii raportează acte de violentă asupra propriilor lor copii cu ...

Șase școli ieșene vor avea cabinete medicale ultramoderne
21/11/2024 08:43

* banii – peste jumătate de milion de euro - provin dintr-un proiect tranfrontalier, realizat de Primăriile Iasi si Ungheni (Republica Moldova), proiect care a obtinut cel mai mare punctaj din tară Un ...

Mandate de arestare pentru minori, în scandalul drogurilor din școli!
21/11/2024 08:41

Asta au avut de semnat judecătorii ieseni, ieri. În total, 28 de indivizi cu varste cuprinse intre 16 şi 51 de ani, au fost arestaţi preventiv. Un altul se află sub control judiciar. Cu toţii sunt ce ...

Ovidenia. Ziua Luminii
21/11/2024 08:05

În fiecare an, pe 21 noiembrie, creştinii prăznuiesc Intrarea in Biserică a Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută in popor drept Vovidenia sau Ovideniile. Tradiţia spune că la Ovidenii, cunoscute ...

Moș Crăciun vine și pentru pensionarii ieșeni
21/11/2024 07:46

* circa 12.000 de pensionari din municipiul Iasi, ale căror pensii cumulate nu depăsesc suma de 1.800 de lei, inclusiv (pensionari de drept si pensionari pe caz de boală), vor primi tichete sociale valorice ...

Educația transformă destine. De la sărăcie, la leadership
20/11/2024 17:10

În inima Moldovei, orasul Iasi pulsează de istorie si traditie academică. Străzile sale pavate, umbrite de clădiri monumentale, au fost martorii unei transformări subtile, dar remarcabile: ascensiune ...

Economia emoției, noua lume a consumului
20/11/2024 16:54

Un gest simplu: o cutie elegantă te asteaptă la usă. Înăuntru, o selectie atent aleasă de produse de ingrijire, fiecare ambalat cu grijă, promitand o clipă de răsfăt. Sau poate e un pachet cu boa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei