Nervos că nevasta l-a părăsit, un vasluian şi-a dat foc la case
Dimensiune font:
Un bărbat din judeţul Vaslui şi-ar fi incendiat cele două case pe care le avea, în numai câteva ore. Pompierii din Huşi au fost nevoiţi să intervină de două ori la aceeaşi adresă.
Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, este cunoscut drept un mare consumator de alcool, dar şi ca fiind agresiv, motiv pentru care ar fi fost părăsit de soţie luna trecută. A rămas cu cei patru copii, pe care îi creştea alături de mama sa, o femeie în vârstă de 91 de ani.
Ieri, el şi-a trimis fiica de 14 ani la fântână, timp în care ar fi dat foc casei de vară. Pentru a opri valvătaia, la faţa locului au ajuns pompierii. „Erau flâcări imense, nu puteai sta de temperatura ce era”, a spus Vasilică Chirica, şeful SVSU Tătărani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau