Patru tineri au ajuns în arestul preventiv, după câţiva pumni şi câteva înjurături
Dimensiune font:
În marea majoritate a cazurilor, inculpaţii pentru săvârşirea infracţiunilor de „lovire sau alte violenţe” sau „tulburarea liniştii şi ordinii publice” rămân în libertate pe perioada procesului. De altfel, foarte puţine dintre sentinţe sunt cu executare. Doar când victima a avut nevoie de o perioadă mai lungă de îngrijiri medicale ori autorul comite fapta în stare de recidivă post-condamnatorie.
În cazul scandalului stradal din zorii zilei de 14 iulie a.c. n-a existat niciunul dintre cele două aspecte. O bătaie banală, în urma unui conflict spontan, în faţa unui magtazin non-stop. Bogdan H., Mihai R., Robert R. şi Daniel S. s-au luat la ceartă, din senin şi fără nicun motiv, cu un trecător. Cum acesta nu s-a lăsat impresionat de agresivitatea verbală a celor patru şi a ripostat, minigaşca a tăbărât pe el. Câţiva pumni şi câteva picioare, cât au apucat să dea până la sosirea echipajului de poliţie. Agenţii au venit la solicitarea vânzătoarei de la magazin, au chetmat întăriri prin staţie, tinerii au fost imobilizaţi şi duşi la secţie, acolo unde li s-a deschis dosar penal pentru „lovire sau alte violenţe” şi „tulburarea liniştii şi ordinii publice”.
Cu toate că victima n-a avut nevoie decât de şapte zile de îngrijiri medicale, inculpaţii au fost plasaţi în arestul preventiv. Stau de trei luni acolo, aşteptând stabilirea unui prim termen al procesului. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau