Perchezții ale polițiștilor din Vaslui, duminică dimineața: Hoți săltați de mascați din așternuturi
Dimensiune font:
Poliţiştii din Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, fac, duminică, patru percheziţii domiciliare, la adrese din municipiul Bârlad, într-un dosar de furt calificat, anunță news.ro.
”Astăzi, 4 septembrie 2022, peste 45 de poliţişti şi jandarmi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pun în aplicare 4 mandate de percheziţie domiciliară, la adrese din municipiul Bârlad. În cauza penală în care au fost dispuse percheziţiile, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Ancheta este în curs de desfăşurare, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Bârlad, urmând a efectua cercetări, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate”, a transmis, duminică, Poliţia Judeţeană Vaslui.
Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi de Biroul de Analiză a Informaţiilor Vaslui.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau