Peste 19 milioane de lei vor fi investiți în drumul Tomești - Țuțora
Dimensiune font:
Autoritățile județene au emis săptămâna aceasta ordinul de începere a lucrărilor pe drumul județean 249: DN 28 Tomești – Țuțora. Contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat în luna decembrie cu firma SC Geiger Transilvania SRL, iar durata de execuție a lucrărilor este de un an de zile. Conform proiectului, valoarea contractului de modernizare a celor 7,8 km este de 19.024.313,99 lei. „Spuneam în luna decembrie a anului trecut că pe acest drum vom demara lucrările de modernizare înainte de sosirea primăverii. Iată că ne ținem de cuvânt și, pentru că vremea ne permite, astăzi am dar ordinul de începere. Este un drum important pentru că pe aici toți cei din zona Văii Prutului au acces mult mai ușor spre Iași și spre celelalte localități de pe raza județului”, a spus Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.
De asemenea, pe DJ 281C intersecţie DN 28A (Blăgeşti) - Hărmăneşti -Todireşti - Coasta Măgurii - Cotnari - intersecţie DN 28B (Cotnari) se lucrează acum la taluzarea zonei drumului și se refac accesele la proprietăți. În localitatea Cotnari, echipele de muncitori realizează rigolele carosabile. Totodată, execută și lucrările necesare pentru amenajarea trotuarelor de pe marginea drumului. Investiția pentru reabilitarea și modernizarea celor 25 de kilometri de drum județean a fost făcută de Consiliul Județean, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală II. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau