Peste 220 de ieşeni infectaţi cu COVID în week-end!

Dimensiune font:

| 30-08-2020 21:53

* de la o zi la alta sunt mai multe focare de COVID-19 în județul Iași * semnalul de alarmă este tras de epidemiologii de la Direcţia de Sănătate Publică, aceştia efectuând și o evaluare privind cauzele răspândirii noului coronavirus * în întregul week-end, 222 ieşeni au aflat că sunt infectaţi cu noul coronavirus * în ultimele 24 de ore s-au înregistrat două cazuri de deces în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese ajungând, la Iaşi, la 98 

Trei noi focare au fost descoperite în judeţ. Cel mai recent este la Societatea Servicii Publice Iaşi. Aici, 12 dintre salariaţi au fost confirmaţi pozitiv. Aceştia  au fost îndrumaţi pentru evaluare medicală la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi. Conducerea societăţii a decis ca persoanele care sunt contacţi apropiaţi ai celor pozitivi să se carantineze la domiciliu timp de 5 zile, urmând ca după acest interval să fie testaţi.

Un alt focar a fost descoperit la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihici Hârlău, unde sunt cinci persoane cu COVID-19. Dintre cei cinci, trei sunt beneficiari şi doi sunt angajaţi ai instituţiei. „După aflarea rezultatelor, s-a dispus izolarea celor trei beneficiari infectaţi şi evaluarea şi internarea angajaţilor bolnavi simptomatici. De asemenea, se efectuează monitorizarea zilnică a stării de sănătate a întregului efectiv de către medic infecţionist, aprovizionarea constantă cu echipament de protecţie şi dezinfectante, iar în toate spaţiile se efectuează săptămânal curăţenia generală şi dezinfecţia”, spun cei de la DSP.

Un alt focar de COVID -19 a fost descoperit la un dispensar medical din cartierul Dacia. Aici, trei cadre medicale au fost confirmate pozitiv. Şi în acest caz DSP a demarat o anchetă epidemiologică.

Cele mai multe cazuri de infectare sunt însă în Centrul „C.A. Rosetti” din Iaşi. Numărul total al beneficiarilor confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID -19 a ajuns la 55, ultimii 13 fiind depistaţi la sfârşitul săptămânii trecute. La aceştia se adaugă şi şapte angajaţi confirmaţi pozitiv. „Din cei 55 de beneficiari ai Centrului C.A Rosetti care sunt infectaţi cu noul coronavirus, 42 au fost transferaţi în locaţii din alte două centre multifuncţionale. Ultimii 13 beneficiari confirmaţi au fost duşi în Tătăraşi, unde este special amenajat un modul izolator COVID-19. Dintre cei şapte angajaţi confirmaţi pozitiv la COVID-19, doi sunt spitalizaţi iar ceilalţi cinci se află în izolare la domiciliu”, a spus Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului şi Asistenţă Socială.

Focar de infectări cu COVID -19 au început să apară şi la întreprinderile industriale din Iaşi. La un astfel de agent economic au fost confirmate cu noul coronavirus 16 de persoane. „A fost demarată o anchetă epidemiologică şi s-a dispus ca angajaţii confirmaţi să fie internaţi sau izolaţi la domiciliu, iar contacţii direcţi şi apropiaţi au fost la rândul lor carantinaţi la domiciliu”, spun cei de la DSP.

Lista instituţiilor cu cazuri COVID, din ce în ce mai lungă

La Spitalul „Sf. Sava” din Iași, unde sunt 15 persoane infectate, dintre care  9 beneficiari și 6 salariați. Beneficiarii pozitivi au fost izolați în spital și primesc îngrijire de la personal calificat. Salariații pozitivi sunt asimptomatici și au fost izolați la domiciliu.

La Centrul de Servicii Sociale Mircești sunt şase persoane infectate, dinte care 4 beneficiari și 2 angajați. S-a dispus izolarea în centru a trei beneficiari infectați, cel de-al patrulea beneficiar a fost internat. Un medic infecţionist monitorizează zilnic starea de sănătate a întregului efectiv. De asemenea, se aprovizionează constant cu echipament de protecție și dezinfectante, şi se efectuează săptămânal curățenia generală și dezinfecția în toate spațiile.

În cursul săptămânii trecute şi la Oficiul Poștal de Distribuire Iași au fost 7 confirmări de infectare cu COVID -19.

La Secția Exterioară Șipote a Institutului de Psihiatrie Socola Iași sunt 11 persoane confirmate cu cu COVID -19, 9 beneficiari și 2 angajați.

Şi la Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasa Parascheva” din  Copou sunt persoane pozitive la COVID: un beneficiar și doi angajați.

După această listă lungă a instituţiilor în care au fost descoperite noi cazuri de infectare cu noul coronavirus putem spune că există şi veşti bune. La Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Bivolari, 7 dintre 58 beneficiari infectaţi cu COVID s-au negativat. La ultima testare a întregului efectiv a centrului au fost identificați 34 de pozitivi, dintre care 9 salariați și 25 beneficiari. Trei beneficiari sunt internați în Spitalul de Boli infecțioase, prezentând simptomatologie. Ceilalți sunt izolați și îngrijiți în spațiu special amenajat din instituție.

Unitatea de Asistenţă Medico Socială Răducăneni s-au negativat 3 salariați și 10 beneficiari, rămânând 15 persoane pozitive. Dintre acestea, sunt 4 salariați și 11 beneficiari, cu toţii asimptomatici.

Focarele familiale, noua problemă a infecţioniştilor

Epidemiologii spun că în proporție covârșitoare cele mai multe infectări cu COVID -19 în județul Iași au avut loc urmare a răspândirii comunitare. „Reluăm explicații pe care le-am mai oferit cu 4-5 zile în urmă, dar rămân la fel de valabile și acum. Constatăm apariția unor focare familiale, ca efect al concediilor și relaxării în privința respectării măsurilor de protecție. Probabilitatea transmiterii infecției a crescut și din cauza mobilității sociale ridicate, în special din cauza concediilor. Concluzia este că trebuie să fim foarte precauți și foarte atenți la transmiterea comunitară. Factorul decisiv în evoluție rămâne modul în care sunt respectate măsurile: purtarea măştii de protecție care să acopere nasul și gura;  păstrarea distanţării fizice; igienizarea frecventă a mâinilor şi evitarea aglomeraţiilor”, spun cei de la DSP.

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până pe 30 august, în Iaşi şi judeţ au fost confirmate 2.912 cazuri cu persoane infectate cu COVID-19.  Sunt cu 60 cazuri în plus faţă de sâmbătă. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.162 au fost externate, cu 27 persoane externate în plus faţă de sâmbătă.

În judeţul Iaşi în ultimele 24 de ore s-au înregistrat două cazuri de deces în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese ajungând astfel la  98.  Laura RADU

 

 

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
FOTO -- Daruri în Vinerea Mare, când tăcerea capătă glas
18/04/2025 12:45

 Bătranetea are o formă a tăcerii pe care o invătăm greu. Este o cameră cu ferestre putine, prin care lumina intră doar atunci cand cineva isi aminteste de tine. La Unitatea medico-socială de la Po ...

De ce nu e bine să muncești în Vinerea Mare
18/04/2025 08:32

* supersitiile spun că orice treabă vei face in Vinerea Patimilor nu va iesi bine si vei avea parte de un an lipsit de oportunităti * prin urmare, nu este recomandat să speli, să cosi, să gătesti sau să ...

DE 28 Iași – Târgu Frumos supravegheat din elicopter! Ce amendă primești dacă depășești pe partea dreaptă
18/04/2025 08:21

* in cadrul actiunilor de survolare si supraveghere a traficului rutier, derulate in aceste zile, aproximativ 35 de conducători auto au fost surprinsi in timp ce efectuau depăsiri neregulamentare ale altor au ...

Iașul a luat potul cel mare la Olimpiada Națională de Fizică
18/04/2025 08:14

* elevii ieseni au obtinut, la Olimpiada Natională de Fizică din acest an, 22 distinctii! Olimpiada Natională de Fizică s-a desfăsurat in acest an scolar la Slobozia, judetul Ialomita, in perioada 10-15 a ...

Câțiva ieșeni primesc bani pe viață de la stat pentru rezultatele sportive
18/04/2025 08:00

Iasul a avut mereu sportivi care au performat in multe domenii, aducand medalii olimpice, mondiale sau europene pentru Romania. 14 dintre acestia primesc din partea statului, ca recunoastere a prestigiului adus ...

Vinerea Mare – o tăcere care strigă în noi
18/04/2025 06:49

Există o zi in an cand linistea are altă greutate. O zi care nu vine ca o sărbătoare, ci ca o aducere-aminte. Nu te indeamnă să te bucuri, ci să te opresti. Să taci. Să vezi. Să simti. Vinerea Mare, z ...

Poliţiştii i-au prins pe tinerii care au înscenat un accident mortal în Vaslui. Viceprimar:
18/04/2025 05:10

Şase adolescenţi din Vaslui s-au ales cu dosar penal după o farsă macabră. Au inscenat un accident sangeros pe o şosea. Au stropit cu vopsea roşie asfaltul şi un manechin din paie, imbrăcat cu haine b� ...

Antrenorul de la Botoșani, Leo Grozavu, ia Iașul peste picior înaintea meciului de duminică
17/04/2025 23:02

Antrenorul FC Botosani, Leo Grozavu, a ironizat astăzi pe ACSM Politehnica Iasi in conferinta de presă dinaintea meciului de duminică, din Copou, din etapa a V-a a play-out-ului Ligii I de fotbal.   & ...

Micii ieșeni, în topul lumii la aritmetică mentală! Campioni internaționali la Bruges, Belgia
17/04/2025 20:33

Cu mintile lor agere si un antrenament temeinic in spate, micii matematicieni din Iasi au strălucit la prima editie a Olimpiadei Internationale de Aritmetică Mentală AMAkids CUP 2025, desfăsurată pe 14 apr ...

De ce sunt interzise oțetul și urzicile în Joia Mare
17/04/2025 14:07

Joia Mare, cunoscută si sub denumirile de Joia Neagră sau Joia Patimilor, este una dintre cele mai importante zile din Săptămana Mare. Ea marchează momentul in care Mantuitorul Iisus Hristos le-a spălat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei