Petentul şi avocatul său se întrec la chiulit
Dimensiune font:
În urmă cu doi ani, ieşeanul Adrian M. a făcut o plângere penală împotriva unui anume V.M., acuzându-l de lovire sau alte violenţe. Însă, cum n-a avut martori şi nici certificatul medico-legal nu i-a fost de ajutor (doar câteva zile de îngrijiri medicale), procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi a optat pentru soluţia de neurmărire/netrimitere în judecată.
Nemulţumit de hotărârea procurorului, care a fost validată apoi de Judecătorie, Adrian a cerut strămutarea dosarului, pe motiv de lipsă de imparţialitate din partea magistraţilor ieşeni. Solicitarea a fost înregistrată în luna aprilie a acestui an, au fost până acum şase termene, dar încă nu s-a ajuns la fond. Pentru că atât petentul, cât şi avocatul său se întrec la chiulit. Na fost ba unul, ba altul, apărătorul ales fiind chiar amendat cu 500 lei pentru absenţa nemotivată din sala de judecată. Magistraţii încep să-şi piardă răbdarea. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau