Piaţa muncii, în vacanţă
Dimensiune font:
Conform tradiţiei, în perioada Sărbătorilor de iarnă, piaţa muncii suferă o contracţie puternică. Angajatorii nu mai riscă, sunt cu gândul la vacanţe. La fel şi doritorii de a găsi ceva de lucru. Aşa se face că, de la un total de 463 locuri de muncă vacante câte erau înainte de Crăciun, acum oferta e de numai 377. Cele mai mari scăderi sunt în cazul posturilor ce presupun studii universitare, în servicii (altele decât comerţ şi HoReCa) şi în construcţii. În rest, stagnare ori diminuări nesemnifactive.
Pentru absolvenţii de învăţământ superior mai sunt acum doar 71 oportunităţi (faţă de 105, la finele anului trecut). E nevoie de: administrator sistem documentar, arhivist, asistent social, consilier orientare privind cariera, designer grafică, designer pagini web, expert achiziţii publice, ingineri (autovehicule rutiere, CCIA, chimist, construcţii civile, energetician, instalaţii pentru construcţii, mecanic, de sisteme electroenergetice), inspector/referent resurse umane, manager de proiect, navigator de pacienţi, optometrist, psiholog, psihopedagog, reprezentant comercial, şef de şantier, specialist în recrutare, specialist marketing, specialist în relaţii de muncă sau specialist/analist organizare.
Veşti deloc bune pentru necalificaţi, doar câte ceva în construcţii, ca agent de curăţenie ori femeie de serviciu.
În servicii, la momentul de faţă, se fac angajări doar pe posturi precum asistent relaţii publice şi comunicare, asistent servicii clienţi, coafeză, cosmeticiană, curier, frizer, kinetoterapeut sau manichiuristă.
Construcţiile, deşi se află în plin extrasezon, au şi acum ponderea majoritară pe piaţa muncii, cu 198 locuri libere. Şanse mari de angajare pentru cei care au meserii precum cele de montator tâmplărie cu vitraj izolant, dulgher, electrician, fierar-betonist, instalatori, maşinist maşini pentru terasamente, mecanic utilaj, montator pereţi şi plafoane din ghips-carton, necalificaţi, şofer autocamioane de mare tonaj, automacaragiu, tâmplar, tinichigiu, zidar sau zugrav.
În industrie, situaţii e exact aceeaşi ca înainte de Crăciun, tot 38 posturi vacante, calificările cerute fiind cele de electrician, frezor universal, lăcătuş confecţii metalice, lăcătuş-mecanic, lăcătuş montator, operator la maşini-unelte cu comandă numerică, strungar universal, sudor şi vopsitor auto. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau